13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialPreședintele Erdogan susține că va face un referendum ca să afle dacă...

Președintele Erdogan susține că va face un referendum ca să afle dacă poporul turc vrea într-adevar să intre în UE

Președintele Recep Tayyip Erdogan a adus în discuție ideea organizării unui referendum ca să afle dacă poporul Turciei dorește cu adevărat să intre în UE, relatează luni AFP citată de Agerpres.

Anunțul liderului turc apare la o zi după victoria lui, contestată de Opoziție, la consultarea populară asupra extinderii prerogativelor șefului statului.

"Ne fac să așteptăm de 54 de ani la porțile Uniunii Europene, nu-i așa? (…) Vom merge în fața poporului și vom asculta decizia sa", a declarat Recep Tayyip Erdogan într-un discurs virulent la palatul prezidențial din Ankara, însă fără să avanseze vreo dată pentru o eventuală inițiativă de acest fel.

Relațiile dintre Ankara și UE s-au tensionat puternic în ultimele luni, președintele turc acuzându-i pe unii lideri europeni că au recurs la "practici naziste", după anularea unor mitinguri pro-Erdogan, în special în Germania și Olanda.

"Uniunea Europeană amenință cu blocarea negocierilor. Sincer să fiu, nu este foarte important pentru noi. Să ne comunice decizia lor!", a insistat Erdogan.

Negocierile de aderare a Turciei la UE sunt în punct mort de mai mulți ani, iar tensiunile actuale fac improbabilă reluarea acestora pe termen scurt.

În timpul campaniei pentru referendumul privind extinderea prerogativelor sale, Erdogan a afirmat în repetate rânduri că va aproba restabilirea pedepsei cu moartea, arătându-se deschis pentru organizarea unei consultări populare pe această temă.

O asemenea inițiativă "ar constitui o ruptură cu valorile și angajamentele europene ale Ankarei", a avertizat luni președinția Franței.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Piedone, la depunerea candidaturii pentru Primăria Capitalei: „Voi câștiga alegerile cu 42%”

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, și-a depus astăzi candidatura pentru Primăria Municipiului Bucureşti și a declarat că va câștiga alegerile cu 42%.„Se pare...

Ciolacu, despre o eventuală înlocuire a candidatului Cîrstoiu cu Negoiță. Ce a stabilit cu Ciucă

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a discutat cu liderul PNL, Nicolae Ciucă, şi au ajuns la concluzia că Robert Negoiţă este un candidat...

Emma Răducanu, în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart

Britanica Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart, după ce a învins-o în două seturi, cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă