8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialPreședintele Cehiei cere "să se termine" cu sancțiunile reciproce între UE și...

Președintele Cehiei cere “să se termine” cu sancțiunile reciproce între UE și Rusia

Președintele Cehiei, Milos Zeman, candidat la propria succesiune la alegerile prezidențiale din ianuarie, a lansat marți un apel 'să se termine' cu sancțiunile economice europene împotriva Rusiei în urma crizei ucrainene și cu cele introduse de Moscova ca represalii, relatează AFP citată de Agerpres.

'Nu m-am resemnat cu sancțiunile (…). De mult timp sunt împotriva acestora', a declarat Zeman în finalul întâlnirii cu președintele rus Vladimir Putin la Soci, stațiune balneară pe coasta rusă a Mării Negre.

"Aceasta se referă nu numai la sancțiunile europene împotriva Rusiei, ci și la sancțiunile ruse împotriva Uniunii Europene", a precizat el.

Relațiile între Bruxelles și Moscova s-au deteriorat semnificativ după anexarea Crimeii de către Rusia în martie 2014. Când separatiștii proruși au lansat o ofensivă în estul Ucrainei, UE a acuzat Moscova că-i sprijină pe ascuns, ceea ce Kremlinul a respins, și a introdus sancțiuni economice severe vizând în special bănci, societăți petroliere și din domeniul apărării ruse.

Rusia a ripostat, instituind un embargou alimentar asupra produselor importate din țările care au impus sancțiuni împotriva sa.

'Dle președinte, trebuie să se termine cu aceasta', a subliniat Zeman, adresându-se liderului rus.

'O normalizare a relațiilor între Rusia și UE va fi în interesul comun' al Moscovei și al Pragăi, a apreciat la rândul său președintele rus, mulțumindu-i lui Milos Zeman pentru 'discuția deschisă și substanțială' și pentru 'toată atenția acordată dezvoltării relațiilor ruso-cehe".

Milos Zeman (73 de ani) — veteran al stângii cehe, prorus, prochinez și ostil imigrației — este dat favorit pentru al doilea mandat la alegerile prezidențiale, al căror prim tur a fost stabilit pentru 12 și 13 ianuarie.

Scrutinul prezidențial din Republica Cehă urmează legislativelor de la 20 și 21 octombrie, câștigat de mișcarea ANO populistă a lui Andrej Babis, al doilea cel mai bogat om din Cehia, potrivit Forbes, și aliat al lui Zeman.

Dar, tot marți, poliția cehă a cerut ridicarea imunității parlamentare a lui Andrej Babis, pentru a permite inculparea acestuia într-un dosar în care este suspectat de fraudarea de fonduri europene.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...

Emma Răducanu, în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart

Britanica Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart, după ce a învins-o în două seturi, cu...

Marseille, Atalanta, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat în „careul de ași” al Europa League

Olympique Marseille, Atalanta Bergamo, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat joi seară în semifinalele Europa League, după meciurile din manşa secundă a „sferturilor”. Liverpool...
Ultima oră
Pe aceeași temă