14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialPreședintele Abdel Fattah al-Sissi a anunțat instituirea stării de urgență în Egipt,...

Președintele Abdel Fattah al-Sissi a anunțat instituirea stării de urgență în Egipt, timp de trei luni, ca urmare a atentatelor care au vizat două biserici creștine

Starea de urgență va fi instituită, în Egipt, timp de trei luni, ca urmare a atentatelor cu bombă care au avut loc, în ziua de Florii, la două biserici copte. Cel puțin 44 de persoane au murit și peste 100 au fost rănite, în urma atacurilor, informează agențiile de presă internaționale. 

„Vor fi luate o serie de măsuri, cea mai importantă, anunțarea unei stări de urgență pentru trei luni, după ce pașii legali și constituționali vor fi parcurși", a anunțat șeful statului egiptean, într-un discurs difuzat de televiziunea națională.

Două atentate cu bombă revendicate de SI au vizat biserici copte din Alexandria și Tanta, cauzând moartea a 44 de persoane și rănirea a peste 120, înainte cu trei săptămâni de o vizită a a Papei Francisc, notează AFP.  

Primul atac a vizat o biserică creștină coptă din orașul Tanta, situat în Delta Nilului, iar al doilea atac a fost comis câteva ore mai târziu împotriva bisericii creștine Sfântul Marcu din orașul Alexandria. Papa Teodor al II-lea al Alexandriei a participat la slujba din această biserică și a plecat de acolo cu puțin timp înaintea deflagrației.


Două biserici din Egipt au fost vizate, duminică, de explozii cu bombă. Astfel, cel puțin 11 persoane au murit și alte câteva au fost rănite, într-un atentat care a avut loc, în ziua de Florii, la o biserică creștină din orașul egiptean Alexandria. Anterior, și o biserică din orașul Tanta, situat în Delta Nilului, a fost vizat de un atac cu bombă, care a cauzat moartea 25 de oameni și rănirea a 78.

Membrii Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite au calificat drept „lașe” cele atentatele cu bombă. Într-un comunicat, Consiliul a chemat toate statele membre să colaboreze cu guvernul egiptean pentru a aduce în fața justiției pe autorii acestor atentate, care au fost revendicate de gruparea Stat Islamic (SI). Astfel, cele 15 state membre ale Consiliului au prezentat „condoleanțe familiilor victimelor și guvernului egiptean și doresc o rapidă și completă recuperare a răniților".

Totodată, membrii Consiliului de Securitate au „reafirmat că terorismul sub toate formele sale reprezintă una dintre cele mai serioase amenințări la adresa păcii și securității internaționale”.

MAE și premierul Sorin Grindeanu au transmis condoleanțe familiilor victimelor și au condamnat atentatul.

 

 

Cele mai citite

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Mihai Chirica, trimis în judecată de DIICOT! Ce acuzații i se aduc primarului municipiului Iași

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost trimis în judecată de DIICOT în dosarul „Veranda”, în legătură cu emiterea ilegală a unor autorizaţii de...
Ultima oră
Pe aceeași temă