13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialPremierul grec, Alexis Tsipras, avertizează că suspendarea negocierilor de aderare a Turciei...

Premierul grec, Alexis Tsipras, avertizează că suspendarea negocierilor de aderare a Turciei la UE ar fi o eroare strategică

Prim-ministrul grec, Alexis Tsipras, a avertizat că o eventuală suspendare a negocierilor de aderare a Turciei la UE, cerută de Germania, ar fi o eroare strategică a blocului comunitar, scrie Agerpres.

În contextul degradării continue a relațiilor dintre Berlin și Ankara, ca urmare e epurărilor politice în Turcia și a arestării unor cetățeni germani în această țară, cancelarul Angela Merkel și contracandidatul ei la scrutinul legislativ din 24 septembrie, Martin Schulz, au susținut amândoi ideea unei sistări a negocierilor de aderare a Turciei la UE.

'Încetarea acestor negocieri ar fi o eroare strategică de care ar putea beneficia numai (președintele turc) Erdogan', a reacționat Tsipras, el amintind că Turcia este o putere regională importantă.

Propunerea Germaniei a fost de altfel respinsă de majoritatea statelor membre ale UE, însă negocierile de aderarea a Turciei la blocul comunitar, începute în anul 2005, se află oricum într-un punct mort.

Totuși, majoritatea statelor UE nu doresc o sistare formală a acestor negocieri, fiind conștiente de importanța Turciei în gestionarea crizei provocate de valul de migranți și în combaterea terorismului.

Cele mai citite

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Piedone, la depunerea candidaturii pentru Primăria Capitalei: „Voi câștiga alegerile cu 42%”

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, și-a depus astăzi candidatura pentru Primăria Municipiului Bucureşti și a declarat că va câștiga alegerile cu 42%.„Se pare...

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...
Ultima oră
Pe aceeași temă