14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialPolonia: Senatul a votat legea privind Curtea Supremă, în pofida unor ample...

Polonia: Senatul a votat legea privind Curtea Supremă, în pofida unor ample proteste

Senatul polonez a adoptat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, o lege controversată privind reforma Curţii Supreme poloneze, transmite DPA.

 

Zeci de mii de demonstranţi au ieşit vineri în Varşovia, Cracovia şi alte oraşe poloneze pentru a protesta contra legii respective, care îi va permite guvernului să înlocuiască judecătorii din cadrul Curţii Supreme. Actul normativ este denunţat de opoziţie drept o ”lovitură de stat” care va reduce independenţa sistemului judiciar din Polonia.

Legea fusese votată joi şi în Sejm, camera inferioară a parlamentului polonez. Pentru a putea intra în vigoare, noul act normativ trebuie să fie promulgat de preşedintele Andrzej Duda, care în campania electorală pentru alegerile din 2015 a fost susţinut de Partidul Lege şi Justiţie, aflat în prezent la guvernare.

Comisia Europeană le-a solicitat miercuri autorităţilor poloneze ”să pună în suspensie noile legi şi să reia dialogul angajat” cu Bruxellesul pentru a ”răspunde temerilor grave” exprimate cu privire la statul de drept.
Temerile Comisiei Europene se referă la patru legi, privitoare la Consiliul Naţional al Magistraturii, Curtea Supremă, Şcoala Naţională de Magistratură şi organizarea tribunalelor ordinare.

De asemenea, Departamentul de Stat american le-a cerut vineri tuturor părţilor implicate din Polonia să se asigure că reforma justiţiei respectă constituţia poloneză, obligaţiile juridice internaţionale ale Varşoviei, precum şi principiul independenţei sistemului judiciar şi cel al separaţiei puterilor în stat.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Anunț de ultimă oră al Federaţiei Germane de Fotbal! Ce se întâmplă cu selecționerul Julian Nagelsmann

Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a anunțat că i-a prelungit contractul selecționerului Julian Nagelsmann până în anul 2026. „Este o decizie care vine din suflet....

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă