Potrivit Foreign Policy, pentru prima oară după prăbuşirea Uniunii Sovietice, Departamentul american al Apărării examinează şi pregăteşte planuri de urgenţă pentru un posibil conflict armat cu Rusia.
Pentagonul generează planuri de urgenţă încontinuu, planifică toate scenariile posibile, apoi planurile sunt clasate şi se lucrează în funcţie de priorităţi. După 1991, militarii prevăd cum să facă faţă unei agresiuni ruse şi potrivit unor responsabili actuali şi mai vechi din serviciul statului şi al Apărării, Pentagonul a scos din sertare aceste planuri şi le reevaluează, le aduc la zi pentru a reflecta noua perioadă post-anexării Crimeii, realitate politică în care Rusia nu mai este un partener potenţial, ci o ameninţare posibilă. „Luând în consideraţie mediul de securitate, ţinând seama de acţiunile Rusiei, a devenit evident că va trebui să aducem la zi planurile pe care le avem ca răspuns la orice eventuală agresiune contra aliaţilor -NATO”, arată un înalt responsabil din Departamentul Apărării, familiar cu aducerea la zi a planurilor. „Invazia Rusiei în estul Ucrainei a determinat SUA să scuture praful de pe planurile sale de urgenţă”, precizează Michele Flournoy, subsecretar al unui fost angajat în Apărare şi co-fondator al Centrului pentru o nouă securitate americană.
Noile planuri au două piste. Una se concentrează pe ceea ce ar putea face SUA în cadrul NATO în cazul în care Rusia atacă unul din statele membre, cealaltă variantă se referă la o acţiune americană în afara Alianţei. Ambele versiuni ale planurilor de urgenţă se concentrează pe incursiunile ruse în statele baltice, un scenariu considerat cel mai probabil pentru noua politică agresivă rusă. De asemenea, nu se mai pune accentul pe un război tradiţional, ci pe tacticile hibride utilizate de Rusia în Crimeea şi în estul Ucrainei – „omuleţii verzi”, proteste provocate şi război cibernetic.
Parteneriatul, un vis spulberat
După implozia URSS, Rusia, principalul ei moştenitor, a devenit mai integrată în NATO şi în 1994, Moscova a semnat cu Alianţa nord-atlantică un parteneriat pentru pace. Trei ani mai târziu, cele două părţi au semnat un acord mai detaliat asupra cooperării reciproce. De atunci, cum NATO absorbea din ce în ce mai multe state foste membre ale pactului de la Varşovia a întărit şi cooperarea cu Rusia – exerciţii militare, consultări şi chiar deschiderea unui punct de tranzit al NATO la Ulianovsk, în Rusia, pentru materiale cu direcţia Afganistan. Şi, chiar dacă Kremlinul era din ce în ce mai iritat de expansiunea Alianţei, aparent lucrurile în Vest păreau roz.
După 2008, anul războiului Rusiei cu Georgia vecină, -NATO a modificat uşor planurile faţă de Rusia, dar Pentagonul nu. La Washington, idea era că Mihail Şaakaşvili, atunci preşedinte al Georgiei, provocase ruşii şi că riposta Moscovei era un one-off şi, potrivit unui înalt responsabil din Departamentul de Stat, „ipoteza era că nu exista nici o ameninţare în Europa”. Apoi a intervenit remiterea la zero a Administraţiei Obama în relaţiile cu Rusia, şi odată cu ea o cooperare crescută cu Moscova asupra tuturor domeniilor, de la zboruri spaţiale la dezarmare nucleară. În ansamblu, Rusia nu era nici un pericol, nici o prioritate iar experţii şi planificatorii de forţe, ca Ochmanek, nu aveau în atenţie perspectiva unei agresiuni ruse. În 1989 considerau că Washingtonul trebuia să se concentreze pe ameninţarea Irakului şi invazia acestuia în Kuweit. În următorii 30 de ani, Ochmanek a pus accentul pe planificarea forţelor Pentagonului.
„Omuleţii verzi”, surpriza lui Putin
În februarie 2014, preşedintele rus, Vladimir Putin, i-a luat prin surprindere pe Ochmanek şi pe toţi liderii occidentali prin trimiterea „omuleţilor verzi” în Crimeea şi estul Ucrainei. Crimeea a fost „o surpriză” pentru că „nu am prevăzut că Rusia va schimba frontierele în Europa”. În iunie 2014, o lună după ce părăsise munca de planificare a forţelor Pentagonului, Air Army i-a cerut lui Ochmanek consiliere înaintea vizitei preşedintelui Obama la Tallin, în Estonia. În acelaşi timp, armata i-a cerut lui Ochmanek şi altui asociat să lanseze un exerciţiu de gândire numit „Platoul”, un soi de joc de război între două echipe: echipa roşie (Rusia) şi echipa albastră „NATO”. Scenariul era asemănător celui jucat în Crimeea şi Ucraina de Est – creşterea presiunii politice ruse în Estonia şi Letonia (state membre NATO care împart frontiere cu Rusia şi au minorităţi rusofone considerabile), urmate de apariţia provocatorilor, demonstraţiilor şi ocuparea clădirilor guvernamentale. „Întrebarea noastră era dacă NATO va fi în măsură să apere aceste ţări”, precizează Ochmanek. Rezultatele au fost descurajante. După recente reduceri bugetare şi reculul american în regiune, Ochmanek a declarat că echipa albastră a fost în inferioritate numerică de 2/1 în termeni de militari, chiar dacă toate trupele americane şi ale NATO staţionate în Europa au fost deplasate spre ţările baltice. Apoi, Rusia dispune de cele mai bune rachete sol-aer din lume şi nu se teme să folosească artileria grea. După opt ore de joc după toate scenariile, echipa albaştră a revenit deprimată. „Concluzia este că nu suntem capabili să apărăm ţările baltice”.
Ochmanek a decis să lanseze jocul a doua zi, echipele l-au jucat din nou, lucrând pe ipoteza că SUA/NATO începuseră deja să facă schimbări pozitive în ce priveşte poziţia lor de forţă în Europa. Concluzia a fost mai optimistă, dar nu cu mult. Departamentul Apărării a ţinut cont de rezultatele exerciţiului în planificările sale „pentru a înţelege mai bine o situaţie la care prea puţini dintre noi se gândiseră în detaliu în ultimii ani”, a declarat pentru Foreign Policy un responsabil din acest minister.
Repoziţionare în estul Europei
Pentagonul nu prevăzuse un scenariu în care Rusia ar ocupa o parte din teritoriul ţărilor baltice, cu prioritate, dar acum obiectivul său este de descurajare şi în vară, secretarul american al Apărării, Ashton Carter, anunţa trimiterea de zeci de tancuri, vehicule blindate, obuziere în cele trei state baltice şi în estul Europei. Pentagonul studiază şi diverse scenarii de război hibrid şi chiar unul nuclear. Responsabilul din Ministerul Apărării precizează că atunci când priveşti doctrina rusă făcută publică, realizezi că ruşii gândesc utilizarea armei nucleare tactice într-un mod care nu a mai fost gândit de numeroşi ani. Doctrina se referă clar la acest subiect şi ar fi dovadă de iresponsabilitate de a nu citi măcar doctrina şi a înţelege ceea ce înseamnă. Sunt mulţi la Pentagon care sunt nemulţumiţi de această confruntare cu Rusia după aceşti ani buni, chiar decenii, în relaţiile Americii cu Rusia. Există şi cei care estimează că Rusia este o distragere de la ameninţarea reală – China, şi alţii care cred că a lucra cu Rusia asupra controlului armelor este mult mai important pentru protejarea suveranităţii Ucrainei.
Până în prezent, planurile Pentagonului sunt doar planuri. Dar sunt şi semnale, către Rusia că SUA nu stau cu mâinile în sân, către Congres că priorităţile politicii externe a Americii s-au schimbat radical de la ultima revizuire a doctrinei de Apărare. Şi un semnal că Pentagonul estimează că problema sechestrează capacitatea sa de a trata noul peisaj al ameninţărilor.
