20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialPE: Rata participării la euroalegeri a fost de 43,11%

PE: Rata participării la euroalegeri a fost de 43,11%

Rata participării în alegerile europene a fost de 43,11% la nivelul Uniunii Europene, arată estimările publicate duminică seara de către Parlamentul European (PE), relatează AFP, conform Mediafax.

Este vorba despre o rată a participării care a rămas stabilă în raport cu cea din 2009, când a atins cel mai slab nivel istoric, de 43%.

Nivelul prezenţei la urne este, totuşi, foarte diferit de la ţară la ţară, iar evoluţiile sunt importante faţă de 2009.

În Germania, rata participării a crescut net faţă de 2009, de la 43,27% la 47,90%. La fel şi în Grecia, o ţară afectată dur de criză, unde nivelul prezenţei la urne a crescut de la 52,61% la 57,35%. Rata participării în alegeri a crescut cu aproape trei puncte procentuale în Franţa, (de la 40,63% la 43,50%), tot potrivit estimărilor.

În schimb, ea a scăzut puternic în mai multe ţări din Europa de Est, ca Slovacia, care înregistrează nivelul cel mai slab din cele 28 de state membre UE, cu 13%, faţă de 19,64% în 2009.

În Slovenia, aceasta a scăzut de la 28,37% la 20,96%, iar în Cehia se poate vorbi despre o adevărată degringoladă, scăzând de la 28,22% la 19,50%.

La cealaltă extremă se află Belgia şi Luxemburgul, unde votul este obligatoriu, înregistrându-se o participare de 90%.

Cele mai citite

Burse de reziliență pentru elevi. Condițiile în care se acordă

Ministerul Educației (ME) a lansat în consultare publică Metodologia de acordare a burselor pentru anul școlar 2024 – 2025. Principalele noutăți sunt: Bursele de merit și...

Președintele argentinian, Javier Milei, l-a numit „ asasin” și „ terorist” pe omologul columbian, Gustavo Petro

Diplomații argentinieni vor fi expulzați din Columbia după o serie de insulte din partea preşedintelui argentinian, Javier Milei, care l-a numit "asasin" şi "terorist"...

Cinci legi au fost promulgate de președintele Iohannis. Chirițoiu rămâne șef al consiliului Concurenței până în 2026

Președintele Klaus Iohannis a promulgat în cursul zilei de azi cinci legi. Este vorba printre altele despre legea hărțuirii la locul de muncă, dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă