13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialParlamentul Scoției a votat organizarea celui de-al doilea referendum pentru independenţă

Parlamentul Scoției a votat organizarea celui de-al doilea referendum pentru independenţă

Parlamentul Scoţiei a votat pentru organizarea unui al doilea referendum pentru independenţă. Acesta va avea loc între toamna anului viitor şi primăvara lui 2019, potrivit BBC.

Consultarea populară a fost cerută de premierul Nicola Sturgeon şi a trecut fără probleme de legislativul scoţian, care este dominat de partidul pro-independenţă, aflat la putere. Ideea unui nou referendum a apărut după ce Marea Britanie a decis să iasă din Uniunea Europeană, procedură ce va fi declanşată mâine.

Spre deosebire de englezi, scoţienii au votat masiv împotriva Brexitului, pentru că nu vor să părăsească piaţa unică.

Liderii naţionalişti din Irlanda de Nord au vehiculat şi ei ideea organizării unui referendum pentru alipirea la Irlanda. Şi politicieni din Ţara Galilor, ţară care a votat alături de Anglia pentru ieşirea din UE, vorbesc despre nevoia de a-şi reanaliza viitorul.

Cele mai citite

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...

Copilul tău și-a pierdut pofta de mâncare? Iată ce trebuie să faci!

Lipsa de apetit la copii reprezintă o problemă comună, care adesea îngrijorează părinții. Este esențială o abordare atentă și informată pentru a identifica cauzele...

Preşedintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, încă 60 de zile de control judiciar

Procurorii anticorupţie au prelungit cu încă 60 de zile măsura preventivă a controlului judiciar faţă de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Iulian Dumitrescu, au...
Ultima oră
Pe aceeași temă