10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialParlamentul din Muntenegru a aprobat aderarea țării la NATO

Parlamentul din Muntenegru a aprobat aderarea țării la NATO

Parlamentul din Muntenegru, reunit vineri în capitala istorică a țării, Cetinje, a aprobat aderarea fostei republici iugoslave la NATO, potrivit AFP citat de Agerpres. Aceasta este ultima etapă înainte de aderarea propriu-zisă la Alianța militară nord-atlantică.

Muntenegrul speră să poată deveni oficial membră a NATO la summitul organizației care are loc în mai la Bruxelles. Mai trebuie ca până atunci două din cele 28 de state membre ale Alianței, Spania și Olanda, să adopte documentul aprobat vineri de legislativul muntenegrean. Ulterior, secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, va adresa Muntenegrului o scrisoare oficială de invitație la aderare.

Deputații opoziției, care boicotează lucrările parlamentului muntenegrean, nu au luat parte la ședința de la Cetinje. În schimb, circa 200 de simpatizanți ai Frontului Democratic (FD), principalul partid al opoziției proruse, au manifestat în capitala istorică a țării împotriva aderării sale la alianță.

"Nu vom recunoaște decizia parlamentului, aveți mâinile pătate de sânge, ridicând mâna în favoarea NATO bombardați din nou Muntenegrul, Serbia. (…) Este un act de înaltă trădare", a declarat Milan Knezevic, unul din liderii FD, în timp ce un grup de manifestanți incendiau un drapel al Alianței. FD cere insistent organizarea unui referendum cu privire la aderarea la NATO.

Premierul muntenegrean Dusko Markovic a insistat, în parlament, asupra avantajelor pe care le va aduce aderarea micului stat balcanic cu puțin peste 600.000 de locuitori, ca și asupra faptului că aderarea "va avea un puternic efect pozitiv" asupra Balcanilor Occidentali.

Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă