Premierul Franţei, Manuel Valls, a declarant, vinery, că armata franceză nu poate fi considerată, la nesfârşit, o armată europeană, în condiţiile în care, Parisul cere cu regularitate din ce în ce mai mult sprijin militar european pentru intervenţiile din Orientul Mijlociu şi Sahel, citează Agerpres.
Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene a susţinut declaraţiile şefului executivului francez, precizând că este nevoie de construirea unui continent al apărării.
„Nu-i putem lăsa doar Franței datoria de a salva onoarea”, a afirmat Juncker, la un colocviu cu privire la Europa, care se desfășoară la Paris și la care participă și Valls.
Liderii francezi insistă asupra necesității unei întăriri a mijloacelor de apărare europene și a unei majorări a mijloacelor financiare pentru operațiunile UE.
“Franța face efortul principal pentru apărarea europeană, însă ea nu poate rămâne singură, ea nu vrea să fie singură. Franța poate fi prima, însă vrea ca Europa, împreună cu Franța, să-și poată asigura propria protecție, propria apărare, în cadrul NATO, alături de partenerul nostru american “, a subliniat la rândul său președintele francez Francois Hollande în 16 septembrie, în timpul summitului UE de la Bratislava.