15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialOficial britanic: Brexitul va fi cea mai mare calamitate din Regat de...

Oficial britanic: Brexitul va fi cea mai mare calamitate din Regat de după al Doilea Război Mondial

Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va fi cea mai mare calamitate a ţării de după cel de-al Doilea Război Mondial, a declarat miercuri James Chapman, fostul şef de cabinet al ministrului britanic pentru Brexit, David Davis, relatează Reuters citat de Mediafax.

James Chapman a făcut apel pentru crearea unei noi mişcări politice care să se opună părăsirii Blocului comunitar.

"Mă tem că este cea mai mare calamitate pentru ţara noastră de la cel de-al Doilea Război Mondial. A trecut timpul pentru ca sensibilii parlamentari din toate partidele să admită că Brexit este o catastrofă. Dacă este nevoie, trebuie să se unească într-un nou partid şi să schimbe această situaţie", a spus Chapman, care a condus cabinetul ministerial pentru aproximativ un an, după referendumul din iunie 2016 privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

James Chapman a mai făcut parte din echipa ministrului britanic de Finanţe George Osborne şi a lucrat în campania acestuia pentru rămânerea în UE, înaintea referendumului.

Autoritatea premierului Theresa May, principalul susţinător al Brexit, a fost slăbită în urma recentelor alegeri anticipate, formaţiunea politică de centru-dreapta pierzând majoritatea pe care o avea în Camera Comunelor, dar a reuşit să se menţină la guvernare graţie unui acord cu un partid unionist nord-irlandez.

La finele lunii iulie, negociatori din partea Marii Britanii şi a Uniunii Europene s-au întâlnit la Bruxelles pentru o nouă rundă de discuţii privind Brexit. Ambele părţi s-au angajat să abordeze în profunzime subiectele esenţiale precum drepturile cetăţenilor UE din Marea Britanie, plăţile pe care Marea Britanie trebuie să le facă pentru a acoperi angajamentele bugetare în curs de desfăşurare şi rezolvarea problemelor privind Irlanda de Nord, odată ce o nouă frontieră terestră va separa ţara britanică de Irlanda, stat membru UE.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Marcel Ciolacu, despre inflație: “Reuşim să o ducem într-un trend descendent… suntem în drumul economic corect”

Marcel Ciolacu, în calitate de prim-ministru, subliniază că inflația are o tendință descendentă, iar acest lucru devine evident în fiecare lună. În plus, el...

Tesla reduce cu 2.000 de dolari prețurile modelelor Y, X și S în SUA

Tesla a redus prețurile din SUA ale vehiculelor sale Model Y, Model X și Model S cu 2.000 de dolari fiecare, la câteva zile...

Marcel Ciolacu, despre inflație: “Reuşim să o ducem într-un trend descendent… suntem în drumul economic corect”

Marcel Ciolacu, în calitate de prim-ministru, subliniază că inflația are o tendință descendentă, iar acest lucru devine evident în fiecare lună. În plus, el...
Ultima oră
Pe aceeași temă