23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialO închisoare din Germania va fi evacuată după ce s-a descoperit o...

O închisoare din Germania va fi evacuată după ce s-a descoperit o bombă din cel de-al Doilea Război Mondial

O închisoare în orașul Regensburg (sud-estul Germaniei), urmează să fie evacuată după ce o bombă neexplodată din cel de-al Doilea Război Mondial a fost descoperită miercuri în apropiere, a anunțat poliția, relatează joi DPA citată de Agerpres.

Bomba de 225 de kilograme a fost găsită în timpul unor lucrări la un mare șantier de construcții din vestul orașului.

Relicva istorică urmează să fie dezamorsată sâmbătă, a precizat poliția, după evacuarea locuitorilor din apropiere și a deținuților, care urmează să înceapă la ora 9 dimineața.

Circa 109 deținuți vor părăsi închisoarea în cadrul operațiunii, a anunțat ziarul local Mittelbayerische.

Este cea de-a cincea bombă din cel de-al Doilea Război Mondial descoperită pe șantier până în prezent.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...

România aniversează 20 de ani de apartenență la NATO. Mesajul președintelui Klaus Iohannis

La celebrarea a 20 de ani de la aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, președintele Klaus Iohannis a declarat că NATO este...

Înscriere la facultate, înainte de absolvirea Bacalaureatului. Pentru cei care vor o carieră în dezvoltarea de jocuri video

BISM (Bucharest International School of Management) și Amber Studio, în colaborare cu prestigioasa Abertay University din Marea Britanie, pregătesc începând cu luna septembrie lansarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă