12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialO companie feroviară japoneză și-a cerut scuze după ce un tren a...

O companie feroviară japoneză și-a cerut scuze după ce un tren a plecat cu 20 de secunde mai devreme

O companie feroviară din Japonia și-a cerut scuze după ce unul dintre trenurile sale a plecat din gară cu 20 de secunde mai devreme decât era programat, informează joi BBC citat de Agerpres.

Conducerea liniei Tsukuba Express care face legătura între Tokyo și orașul Tsukuba și-a exprimat ''scuze pentru inconvenientele" cauzate pasagerilor.

Compania a precizat în cadrul unui comunicat că plecarea trenului fusese programată la ora locală 9:44:40, însă acesta s-a pus în mișcare la 9:44:20.

Greșeala s-a produs ca urmare a faptului că personalul nu a verificat programul.

Niciunul dintre pasageri nu a depus plângere cu privire la plecarea mai devreme a trenului din gara Minami Nagareyama, situată la nord de Tokyo, precizează sursa citată.

Linia Tsukuba Express transportă pasageri din localitatea Akihabara, situată în estul Tokyo, către Tsukuba în circa 45 de minute. Între cele două destinații este o distanță de 58 de kilometri.

Rareori se întâmplă ca trenurile din Japonia, țară care are una dintre cele mai fiabile rețele feroviare, să plece la o altă oră decât cea programată.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...

Coreea de Nord l-a primit pe șeful spionajului rus

O delegație a Biroului de Informații Externe al Rusiei a vizitat capitala nord-coreeană Phenian între luni și miercuri și a discutat despre stimularea cooperării...
Ultima oră
Pe aceeași temă