7.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialO adolescentă în vârstă de 16 ani a fost condamnată la șase...

O adolescentă în vârstă de 16 ani a fost condamnată la șase ani de închisoare pentru terorism, în Germania

Un tribunal din Germania a decis să condamne o adolescentă de 16 ani la șase ani de închisoare, după ce aceasta a rănit grav un polițist, iar atacul ar fi fost comandat de rețeaua teroristă Stat Islamic, potrivit Dpa.

Adolescenta, identificată drept Safia S., în luna februarie 2016 (pe atunci avea 15 ani), a încercat să-i taie gâtul unui ofițer de poliție în zona gării principale din Hanovra.

Poliţistul a fost grav rănit, însă a supravieţuit atacului.

În luna aprilie, procurorii federali germani au comunicat că tânăra de origine germano-marocană “a adoptat ideologia radicală jihadistă” a reţelei teroriste Stat Islamic din noiembrie 2015 şi că a avut contact online cu membrii grupării din Siria.

Procurorii federali germani anunță că fata a călătorit spre Istanbul, sperând să ajungă în Siria, dar a fost trimisă înapoi în Germania de mama sa. Membrii rețelei Stat Islamic din Turcia au convins-o în acest timp să comită atacuri sinucigașe în Germania.

Cele mai citite

Avioane de vânătoare israeliene au lovit ținte ale Hezbollah în estul Libanului

Forțele aeriene israeliene au declarat miercuri că avioanele lor de vânătoare au lovit infrastructura Hezbollah la nord de Baalbek, în estul Libanului, potrivit Reuters,...

Bătălia pentru București – de la trivializare, la concept

Alegerile locale din București sunt importante pentru că dau trendul politic pentru celelalte competiții electorale ale anului în curs. Cătălin Cârstoiu pare a rămâne...

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...
Ultima oră
Pe aceeași temă