Curs valutar: €4.6321 $3.9175 £5.2408

Negocieri pentru un al treilea program de salvare a Greciei

Oficiali ai Uniunii Europene şi ai Greciei negociază un al treilea program de salvare a statului elen, care va fi în valoare de 30-50 de miliarde de euro, în condiţii similare cu cele în care au fost acordate primele două împrumuturi, a declarat luni ministrul spaniol de Finanţe, Luis de Guindos, conform Mediafax.

Share

Andra Dolana 0 comentarii

Actualizat: 02.03.2015 - 20:03

Oficiali ai Uniunii Europene şi ai Greciei negociază un al treilea program de salvare a statului elen, care va fi în valoare de 30-50 de miliarde de euro, în condiţii similare cu cele în care au fost acordate primele două împrumuturi, a declarat luni ministrul spaniol de Finanţe, Luis de Guindos, conform Mediafax

"Principalul scenariu pentru Grecia este un acord bazat pe actualul program, iar noile condiţii vor fi stabilite cu flexibilitate", a spus De Guindos în timpul unui eveniment de afaceri de la Pamplona, în nordul Spaniei, se arată într-un comunicat al biroului său de presă, citat de MarketWatch.

Nu este clar dacă sumele menţionate de oficialul spaniol includ și cele 20 de miliarde de dolari pe care FMI mai are să le furnizeze Greciei.

Citește și: Capitularea Greciei

De Guindos a făcut remarcile într-o conjuctură dificilă în zona euro. Noul guvern de stânga al Greciei, condus de premierul Alexis Tsipras, negociază încă deblocarea a 3,7 miliarde de euro din partea zonei euro, în cadrul celui de-al doilea program.

Miniştrii de Finanţe din zona euro au acceptat prelungirea cu patru luni a programului actual, până la sfârşitul lunii iunie, dar Grecia nu va primi bani înainte de a prezenta propuneri detaliate de reforme economice.

Grecia a primit două pachete de ajutor financiar în valoare cumulată de 240 de miliarde de euro din partea Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene şi Fondului Monetar Internaţional. În prezent, datoria guvernamentală a Greciei se ridică la aproximativ 315 miliarde de euro.

Citește și: AFP: Ajutorul financiar pentru Grecia va fi prelungit

Jeroen Dijsselbloem, preşedintele Eurogrup, a declarat luni că Grecia ar putea primi o parte din cele 7,2 miliarde de euro nefolosite din pachetul obţinut de la creditorii săi internaţionali încă din luna martie, dacă guvernul de la Atena începe imediat adoptarea reformelor promise.

Yanis Varoufakis, ministrul grec de finanţe, a afirmat la rândul său că Grecia va prioritiza plata datoriilor către FMI, dintre care unele sunt scadente în martie, dar plăţile către Banca Centrală Europeană sunt "într-o ligă diferită" şi vor fi necesare discuţii cu creditorii. Din tranşa pe care guvernul de la Atena trebuie să o returneze în martie, către FMI trebuie să se ducă 1,5 miliarde de euro.

De asemenea, Varoufakis a afirmat că autorităţile de la Atena intenţionează să înceapă discuţii cu creditorii privind reprogramarea ratelor, pentru ca datoriile uriaşe ale ţării să devină sustenabile.

Citește totul despre:

Comentarii

Loading...
loading...