10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialMoscova a ridicat ultimele sancțiuni asupra regimului de la Ankara, impuse după...

Moscova a ridicat ultimele sancțiuni asupra regimului de la Ankara, impuse după ce Turcia a doborât un avion rusesc

Rusia și Turcia au semnat luni un acord care prevede ridicarea ultimelor sancțiuni impuse de Moscova asupra Ankarei în timpul crizei ce a urmat incidentului în care un avion militar rus a fost doborât la frontiera siriano-turcă, transmite AFP citată de Agerpres.

Acordul a fost parafat la Istanbul, în marja summitului Organizației Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN), de către vicepremierul turc Mehmet Simsek și omologul său rus Arkadii Dvorkovici, în prezența șefilor de guvern ai celor două țări, Dmitri Medvedev și Binali Yildirim.

Detaliile înțelegerii încă nu au fost prezentate public, dar conform unor surse acordul face referire și la autorizarea reluării exportului de tomate din Turcia către Rusia.

Președinții rus și turc, Vladimir Putin și Recep Tayyip Erdogan, au avut pe 3 mai o întrevedere la Soci, unde au confirmat normalizarea completă a relațiilor bilaterale dintre țările lor, singurele chestiuni rămase nesoluționate până în acel moment fiind cea a importului de tomate turcești în Rusia și cea a restricțiilor de viză impuse de Moscova cetățenilor turci.

Aceste sancțiuni au fost adoptate de Moscova în timpul crizei provocate de doborârea unui avion militar rus de către aviația turcă la frontiera cu Siria, în noiembrie 2015. A urmat un an și jumătate de tensiuni, dar relațiile dintre Moscova și Ankara au intrat vara trecută într-un proces de normalizare, Putin ordonând atunci ridicarea unei părți a sancțiunilor, mai ales în sectorul turistic, după ce Erdogan și-a exprimat regretul pentru incidentul din 2015.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

VIDEO. Caz halucinant la Sibiu. Bolid de zeci de mii de euro, dar fură 20 de lei dintr-o cofetărie

Proprietarul unui lanț de cofetării din zona Sibiului a luat măsuri în urma unei creșteri a furturilor și a instalat camere de supraveghere în...
Ultima oră
Pe aceeași temă