10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialMinistrul german de Externe, Sigmar Gabriel, susține că Angela Merkel este vinovată...

Ministrul german de Externe, Sigmar Gabriel, susține că Angela Merkel este vinovată pentru violențele de la Hamburg: Ea poartă responsabilitatea politică pentru organizarea și desfășurarea summitului G-20

Șeful diplomației germane, Sigmar Gabriel, susține că Angela Merkel este responsabilă pentru violențele din timpul summitului G-20, potrivit Agerpres.

Șeful diplomației germane, membru al Partidul Social-Democrat (SPD), susține că primarul din Hamburg, Olaf Scholz, și el social-democrat și căruia o parte din conservatori i-au cerut demisia, nu este responsabil de organizarea summitului. "Cine îi cere demisia trebuie să ceară și demisia Angelei Merkel", a afirmat Sigmar Gabriel într-un interviu acordat grupului media Funke programat să apară miercuri.

Merkel "poartă responsabilitatea politică pentru organizarea și desfășurarea summitului G20 de la Hamburg, care a avut un obiectiv secret: autopromovarea liderului CDU cu puțin timp înainte de alegeri", a declarat ministrul german de externe.

Remarcile sale survin în contextul în care tensiunile cresc în Germania în interiorul coaliției guvernamentale dintre conservatorii lui Merkel (CDU, Uniunea Creștin-Democrată) și SPD, pe măsură ce se apropie alegerile legislative din 24 septembrie. Unii comentatori au criticat faptul că șefa executivului a ales ca loc de desfășurare a summitului G20 tocmai orașul său natal — Hamburgul fiind un oraș cu o puternică tradiție radicală de stânga, subliniind că dorința sa de a-și demonstra angajamentul față de libertatea de exprimare a avut efect de bumerang.

În ce o privește, Angela Merkel a reacționat calm la criticile ministrului de externe, afirmând că se bucură că acesta a însoțit-o la summit și a contribuit la succesul acestuia și exprimându-și încrederea că alianța cu SPD va rezista până la alegeri. Cancelarul a mai explicat, în cadrul unui eveniment la Essen (vest), că summitul trebuia să se desfășoare într-un oraș mare dată fiind mărimea delegațiilor.

Câteva sute de manifestanți au incendiat mașini, au devastat magazine și au aruncat cu pietre și cocteiluri Molotov pe fondul protestelor din timpul summitului de la 7-8 iulie. Aproape 500 de polițiști din cei circa 20.000 mobilizați au fost răniți.

Cele mai citite

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...
Ultima oră
Pe aceeași temă