10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialMinistrul bulgar al Apărării spune că România a propus doar un grup...

Ministrul bulgar al Apărării spune că România a propus doar un grup naval comun, nu o flotilă

‘Întrebarea adresată de omologul meu român menţiona ‘crearea unui grup’ şi nu a făcut referire la o flotilă” la Marea Neagră, a declarat ministrul bulgar al apărării, Nikolai Nencev, în cadrul unei audieri joi, în Comisia de Apărare a parlamentului de la Sofia, privind aşa-numita controversă a ‘flotilei la Marea Neagră”, relatează BTA citată de Agerpres.

Controversa a apărut săptămâna trecută în urma unei informaţii publicate de cotidianul ’24 Ceasa’ (’24 de ore’), potrivit căreia România i-a cerut Bulgariei să participe la o iniţiativă română privind crearea unei flote comune la Marea Neagră cu participarea Turciei, Ucrainei şi României. 

Preşedintele bulgar Rosen Plevneliev şi premierul Boiko Borisov au refuzat oferta, spunând că Bulgaria poate participa la o astfel de iniţiativă numai într-un format NATO. Borisov a declarat în cadrul unei conferinţe de presă pe 16 iunie, în prezenţa lui Plevneliev şi a lui Nencev, că Rusia este deosebit de sensibilă cu privire la eventuala participare a Bulgariei la formaţiuni militare care par îndreptate împotriva ei. 

BTA aminteşte că preşedintele român Klaus Iohannis a declarat mai târziu, în cursul aceleiaşi zile, înainte de a părăsi Bulgaria, că propunerea României a fost interpretată greşit. 

“În această conversaţie, cuvântul ‘flotilă’ nu a fost prezent şi nu ni s-a cerut nimic de acest gen’, a subliniat ministrul bulgar al apărării. ‘România ne-a propus să ne alăturăm unei iniţative pentru ca Bulgaria, România şi Turcia să consolideze poziţiile NATO în zona Mării Negre”, a explicat ministrul. El a discutat în legătură cu acest subiect cu ministrul român al apărării, Mihnea Motoc, pe 14 iunie la Bruxelles, în marja unei reuniuni a miniştrilor apărării NATO. 

Mai târziu, Nencev le-a precizat jurnaliştilor că înfiinţarea unui grup presupune acţiuni coordonate în comun, în timp ce crearea unei flotile înseamnă să existe o singură comandă care trebuie asumată de una dintre ţările participante. 

Nencev a insistat că şi-a coordonat poziţia cu cea a ministrului de externe şi a premierului şi de fapt a exprimat aceeaşi poziţie cu cea a şefului guvernului. Ministrul bulgar al apărării a afirmat de asemenea că l-a contactat pe preşedintele Rosen Plevneliev înainte şi după întrevederea cu omologul său român pentru a-l informa în legătură cu discuţiile. 

‘Mai mult decât atât, acestea nu au fost discuţii între patru ochi, există o transcriere a acestei întrevederi”, a explicat ministrul bulgar al apărării, care a dat asigurări că nu au fost asumate niciun fel de angajamente cu privire la această chestiune. ‘Nu ne-am angajat şi nu am fost de acord să continuăm discuţiile în acest format”, a mai spus Nencev.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete. Un procuror a fost eliberat din funcție

Klaus Iohannis, președintele României, a semnat mai multe decrete. Iohannis a eliberat din funcție și un procuror. Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea...

Presa din Israel, despre presupusul atac asupra Iranului

Presupusul atac asupra Iranului ar trebui interpretat ca un avertisment adresat Teheranului cu privire la capacităţile ofensive ale Israelului şi ca un semn că Israelul...
Ultima oră
Pe aceeași temă