14.4 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSpecialMiniștrii de Finanțe din zona euro și-au exprimat speranța că, în iunie,...

Miniștrii de Finanțe din zona euro și-au exprimat speranța că, în iunie, se va ajunge la un acord pentru salvarea Greciei

Miniștrii de Finanțe din zona euro nu au ajuns, luni, la un acord cu Fondul Monetar Internațional privind o restructurare a datoriei Greciei și nici nu au eliberat o nouă tranșă de împrumut pentru autoritățile de la Atena, dar subliniază că au făcut progrese și speră să ajungă la un acord la următoarea lor reuniune, care va avea loc peste trei săptămâni, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

"Eurogrupul a avut o discuție aprofundată cu privire la sustenabilitatea datoriei publice a Greciei dar nu a ajuns la un acord general. Lucrările vor continua în săptămânile următoare în vederea ajungerii la o concluzie definitivă la următoarea reuniune a Eurogrupului", au anunțat miniștrii de Finanțe din zona euro într-un comunicat.

Grecia are nevoie disperată de noi fonduri pentru a evita intrarea în incapacitate de plată în luna iulie, când are de rambursat creanțe mai vechi în valoare de aproximativ 7,3 miliarde de euro. Pentru a obține acești bani, Guvernul de stânga condus de Alexis Tsipras a trecut prin Parlament noi măsuri de austeritate în valoare de 4,9 miliarde de euro, în pofida grevelor și manifestațiilor de protest.

Celălalt motiv pentru care luni nu au fost eliberată o nouă tranșă de împrumut pentru Grecia a fost lipsa unui acord între zona euro și FMI cu privire la restructurarea datoriei Greciei. Mai multe guverne din zona euro, în special Germania, nu vor să acorde noi împrumuturi Greciei până când FMI nu se va implica financiar în ultimul program de asistență.

La rândul său, FMI subliniază că va face acest lucru doar atunci când va obține mai multe clarificări din partea zonei euro cu privire la tipul de restructurare a datoriei pe care europenii sunt dispuși să îl ofere Greciei. Însă statele din zona euro nu vor să facă astfel de promisiuni acum și insistă că toate deciziile definitive vor fi adoptate doar la finalul actualului program, în 2018.

Cele mai citite

În atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene rușii au cheltuit sute de milioane de dolari

În atacurile asupra infrastructurii energetice din Ucraina ruşii au schimbat tactica, explică analiştii militari, potrivit tvrinfo.ro. Trimit asupra unei ţinte sute de rachete şi drone...

Mii de persoane cer demisia la Budapesta premierului Viktor Orban după un caz de corupție

Mii de persoane au manifestat marţi la Budapesta pentru a cere demisia premierului Viktor Orban, după difuzarea unei înregistrări audio care pretinde să dovedească...

La un pas de istorie! Thailanda, tot mai aproape de legalizare căsătoriilor între persoane de același sex

Parlamentul thailandez a aprobat miercuri, cu o majoritate covârșitoare, un proiect de lege privind legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex, un pas istoric,...
Ultima oră
Pe aceeași temă