18.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialMașinile cu imigranți forțează unica frontieră terestră dintre Africa și UE

Mașinile cu imigranți forțează unica frontieră terestră dintre Africa și UE

O mașină în care se aflau cinci migranți africani a forțat sâmbătă punctul de trecere a frontierei între Maroc și enclava spaniolă Melilla, al doilea astfel de incident din ultimele două zile, informează France Presse citată de Agerpres.

Mașina a sosit cu viteză normală la punctul de trecere a frontierei, după care a accelerat și a virat brusc, avariind o barieră și forțând polițiștii să se ferească pentru a nu fi loviți.

După ce a intrat pe teritoriul enclavei spaniole Melilla, șoferul marocan a încercat să fugă, dar a fost capturat, în timp ce poliția a a găsit cinci migranți, dintre care doi în portbagaj. Doi dintre migranți erau minori.

Vineri, o altă mașină, având la bord nouă persoane, a forțat frontiera marocano-spaniolă, rănind ușor doi agenți ai forțelor de ordine. Această metodă de a forța frontiera către Europa nu mai fusese utilizată timp de mai mulți ani înainte de a fi din nou folosită în martie acest an.

Melilla și Ceuta, orașe aflate sub administrație spaniolă, dar aflate în nordul Marocului, constituie singura frontieră terestră între Africa și Uniunea Europeană.

Migranții încearcă în mod constant să intre în cele două enclave spaniole, luând cu asalt gardul care le înconjoară sau ascunzându-se în automobile cu pereți dubli pentru a trece frontiera.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

3 criterii esențiale pentru alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși

Alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși este o decizie importantă pentru orice părinte, influențând direct siguranța, confortul și buna dezvoltare a copilului în...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

3 criterii esențiale pentru alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși

Alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși este o decizie importantă pentru orice părinte, influențând direct siguranța, confortul și buna dezvoltare a copilului în...
Ultima oră
Pe aceeași temă