12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialVIDEO. Marine Le Pen a fost acuzată că a plagiat un discurs...

VIDEO. Marine Le Pen a fost acuzată că a plagiat un discurs recent al lui Francois Fillon

Candidata extremei drepte în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, Marine Le Pen, este acuzată că ar fi plagiat cel puțin patru pasaje dintr-un discurs pronaunțat la mijlocul lunii aprilie de către François Fillon, candidatul dreptei eliminat din cursă după primul tur de scrutin, informează AFP și BFMTV, potrivit Agerpres.

În 15 aprilie, Fillon lăuda în discursul său rostit la Puy-en-Velay (centru-est) geografia Franței și, în special, "frontierele sale terestre: în primul rând Pirineii, care angajează Franța în acest imens ansamblu pe care îl reprezintă lumea hispanică și latină. Există frontiera Alpilor, spre sora noastră Italia și, dincolo de ea, Europa Centrală, balcanică și orientală".

Cincisprezece zile mai târziu, Marine Le Pen a pronunțat aceleași fraze, aproape cuvânt cu cuvânt, lăudând la rândul său "frontierele terestre: Pirineii, care angajează Franța în acest imens ansamblu pe care îl reprezintă lumea hispanică și latină. Alpii noștri, care ne deschid spre sora noastră Italia și, dincolo de ea, Europa Centrală, balcanică, orientală".

Întrebat de AFP despre acest plagiat, Florian Philippot, vicepreședintele Frontului Național, a asigurat că este vorba de fapt de "o preluare asumată a unui scurt pasaj emoționant dintr-un discurs despre Franța" din partea "unei candidate la o manifestație care arată că nu este sectară".

Cele mai citite

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă