13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialLiderul Partidului Liberal din Republica Moldova, Mihai Ghimpu, a prezentat un proiect...

Liderul Partidului Liberal din Republica Moldova, Mihai Ghimpu, a prezentat un proiect de lege pentru suspendarea președintelui Dodon

Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a prezentat joi un proiect de lege în Parlamentul de la Chișinău, în care propune suspendarea șefului statului, Igor Dodon și organizarea unui referendum în acest sens, relatează Unimedia.md citată de Agerpres.

Parlamentul se reunise joi pentru a dezbate legile respinse de la promulgare în ultima perioada de președintele Igor Dodon.

"Partidul Liberal vine cu o soluție de compromis. Președintele 'calcă în străchini' și vrem să-l aducem cu picioarele pe pământ. Noi venim cu o propunere: să-l suspendăm pe Dodon din funcție și să facem un referendum" în acest sens, a afirmat Mihai Ghimpu, evocând cazul recent când președintele moldovean a interzis contingentului de militari din Republica Moldova să participe la un exercițiu internațional în Ucraina, ceea ce reprezintă o încălcare a legii.

Pentru ca un astfel de proiect de lege să fie înregistrat, el trebuie să fie semnat de o treime dintre deputați. Liderul PL a îndemnat deputații din alte grupuri parlamentare să semneze documentul, întrucât liberalii nu dispun de suficiente semnături.

Parlamentarii socialiști care îl susțin pe Igor Dodon au calificat inițiativa drept "ridicolă".

Liberalii au mai venit cu o inițiativă similară și în trecut, însă aceasta nu a strâns numărul necesar de semnături.

Potrivit Constituției Republicii Moldova, președintele poate fi demis în următoarele condiții: în cazul săvârșirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituției — conform articolului 89 — președintele poate fi suspendat din funcție de către parlament, cu votul a două treimi dintre deputați. Propunerea de suspendare din funcție poate fi inițiată de cel puțin o treime din deputați și se aduce, neîntârziat, la cunoștința președintelui. Acesta poate da explicații parlamentului cu privire la faptele ce i se impută. Dacă propunerea de suspendare din funcție este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea președintelui.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Renunțarea la sobele cu lemne, inepții. “Cu ce să ne încălzim? Curent electric? Ăla pe care am ajuns să îl importăm la prețuri astronomice?”,...

Partidul S.O.S al Dianei Șoșoacă susține că românii nu se pot încălzi cu "curentul electric importat la prețuri astronomice", ci este nevoie de sobele...

Premierul spaniol Pedro Sanchez ia o pauză de la îndatoririle publice: „ Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc”

„ Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc”, a spus Sanchez într-o scrisoare împărtăşită pe contul său de pe platforma X. „Am...
Ultima oră
Pe aceeași temă