16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialLider italian mafiot, mâncat de viu de porci

Lider italian mafiot, mâncat de viu de porci

Liderul unui clan mafiot din sudul Italiei a fost răpit de o membrii unei grupări rivale, care, după ce l-au bătut cu răngi, l-au dat “de mâncare” la porci, relatează site-ul ziarului Il Fatto Quotidiano, citat de Mediafax.

Francesco Raccosta, liderul unui clan al organizaţiei calabreze ‘Ndrangheta, a dispărut în martie 2012, fiind răpit de o grupare rivală ca răzbunare faţă de asasinarea unuia dintre adversarii săi, Domenico Bonarrigo.

Cadavrul lui Raccosta nu a fost găsit. Pe baza afirmaţiilor făcute de unul dintre presupuşii asasini, interceptat de autorităţi, anchetatorii au stabilit că Raccosta a fost bătut cu răngi, după care a fost aruncat la porci, care l-au mâncat de viu.

Autorităţile italiene au ajuns la această concluzie după interceptarea telefonului unuia dintre presupuşii asasini, Simone Pepe, în vârstă de 24 de ani. “A fost o satisfacţie să îl auzim cum ţipa… Nu vă puteţi imagina cum ţipa… Eu nu am mai văzut să fi rămas ceva din el după ce a fost mâncat de porci… Alţii au văzut unele resturi. Eu nu am mai văzut nimic. Cum mâncau acei porci!”, a spus Pepe.

Asasinatele sunt rezultatul rivalităţii care durează de 60 de ani între clanurile mafiote Ferraro-Raccosta şi Polimeni-Mazzagatti-Bonarrigo, active în zona Oppido Mamertina, în regiunea italiană Calabria (sud). Autorităţile italiene au arestat 20 de suspecţi în acest caz.

Cele mai citite

Preţurile la electricitate şi gaze în UE au scăzut în 2023, după explozia din 2022 (Eurostat)

Facturile la electricitate şi gaze ale consumatorilor europeni au scăzut în a doua jumătate a anului trecut, după creşterea care a început după războiul...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Premierul Ciolacu a convocat ședința de guvern la Timișoara, unde PNL a acceptat să susțină candidatul PSD

Ședința de guvern din ziua de joi, 25 aprilie 2024, se va desfășura la Timișoara, reiese din comunicatele transmise de Guvernul României. Programul oficial al...
Ultima oră
Pe aceeași temă