10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialLaţul se strânge în jurul clanului Le Pen

Laţul se strânge în jurul clanului Le Pen

Frontul Naţional, extrema dreaptă franceză condusă de Marine Le Pen, a fost inculpat pentru „abuz de primire de bunuri sociale“ şi de „complicitate la escrocherie“ în cadrul anchetei asupra finanţării campaniilor electorale, în special cea din 2012.

În primăvara lui 2014, judecătorii Van Ruymbeke şi Buresi au început să se intereseze de rolul jucat de două structuri care gravitează în jurul Frontului Naţional – micropartidul Jeanne şi societatea Riwal, ambele conduse de apropiaţi ai Marinei Le Pen. În această afacere, mai multe personalităţi din FN sau apropiaţi de acest partid au fost amestecaţi în schemele frauduloase pentru a finanţa ilegal o parte a campaniilor electorale ale candidaţilor la localele din 2011, la legislativele din 2012 şi la prezidenţialele din acelaşi an la care s-a prezentat Marine Le Pen.

Societatea Riwal, condusă de un amic apropiat al Marinei Le Pen, ar fi finanţat ilegal FN, dar şi micropartidul ei, Jeanne. În centrul eşafodajului examinat de judecători se află acest micropartid. Deşi numele lui nu a apărut niciodată în mod oficial, structura a fost creată în toamna lui 2010 pentru a o susţine financiar pe Marine Le Pen să preia succesiunea tatălui ei, care ţinea frâiele bursei partidului cu propriul micropartid – Cotelec.

Veritabil centru în galaxia frontistă, micropartidul Jeanne era în 2012 a patra formaţiune politică în termeni de intrări financiare. Cu resurse de 9,6 milioane euro, Jeanne se afla în spatele PS, UMP şi PC, dar înaintea FN. Esenţialul veniturilor proveneau din facturarea „serviciilor vândute candidaţilor pentru campaniile electorale“.

Suveică financiară

Riwal, agenţie de comunicaţii creată în 1995 după cucerirea a trei primării de către FN, a fost întotdeauna un prestator de servicii pentru partidul de extremă dreapta. Riwal a furnizat nume­roase prestări pentru candidaţii partidului în campaniile din 2011 şi 2012 şi este condusă de Frederic Chatillon, fost cadru în GUD, un grupuscul de extremă dreapta, şi apropiat de preşedinta FN, de Oli­vier Daguet şi Axel Loustau.

Riwal şi patronul Chatillon au fost puşi sub acuzare. Li s-a reproşat că au propus celor 525 de candidaţi ai FN cumpărarea de „kituri de campanie“ ce costau 16.650 euro, bani care apoi erau rambursaţi prin finanţarea politică publică, prin care statul rambursează cheltuielile de campanie candidaţilor care obţin cel puţin 5% din voturi. Compuse din manifeste, afişe şi site-uri web, aceste kituri au fost mult suprafacturate pentru candidaţi „cu unicul scop de majorare a cheltuielilor electorale rambursabile“, deşi „nu corespundeau în mod necesar“ şi judecătorii Renaud Van Ruymbeke şi Aude Buresi asigură că „unele prestaţii erau bazate pe facturi false“.

Potrivit unei anchete a l’Obs, unele dintre kituri erau facturate de cinci ori mai mult decât preţul pieţei. Şi, mai ales, erau impuse de staff-ul partidului ca „o condiţie obligatorie pentru învestitura candidaţilor“, fapt interzis de codul electoral. În plus de beneficiile Riwal, care a realizat peste 2 milioane euro în campania 2012, schema a fost şi în profitul Jeanne, plasată ca intermediar. În total, justiţia estimează la 10 milioane euro suma deturnată de Riwal şi Jeanne.   

Cele mai citite

Bayer Leverkusen, de neoprit! Trupa lui Xabi Alonso a stabilit un nou record în fotbalul european

Bayer Leverkusen, formația pregătită de spaniolul Xabi Alonso, a devenit prima echipă din cele cinci mari ligi europene de fotbal care reuşeşte o serie...

Taylor Swift, atac la adresa lui Kim Kardashian? “thanK you aIMee”

Swift, în vârstă de 34 de ani, și-a surprins fanii în primele ore ale zilei de 19 aprilie, după ce a lansat un album...

Un bărbat a fost arestat după ce a amenințat că se aruncă în aer la consulatul Iranului la Paris

Poliția franceză a arestat un bărbat care a amenințat că se va arunca în aer la consulatul Iranului din Paris, dar la percheziție s-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă