10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialLaburiștii promit măsuri sociale generoase în Marea Britanie. Conservatorii scad puternic în...

Laburiștii promit măsuri sociale generoase în Marea Britanie. Conservatorii scad puternic în sondaje

Avansul net al Partidului Conservator britanic în fața Partidului Laburist a scăzut semnificativ în sondaje după ce laburiștii și-au prezentat programul electoral în care insistă pe măsurile sociale, informează duminică AFP citată de Agerpres.

În schimb, conservatorii propun o reformă a ajutoarelor sociale pentru pensionari care, dacă va fi aplicată, ar diminua veniturile acestora.

Patru sondaje prezentate duminică dau conservatorilor un avans de 9 până la 12 procente în fața laburiștilor, după ce la jumătatea lunii aprilie, când premierul conservator Theresa May a convocat alegerile anticipate, acest avans era de circa 20 de procente.

Într-unul dintre cele patru sondaje, realizat de institutul YouGov, conservatorii sunt creditați cu 44% din intențiile de vot, laburiștii cu 35%, liberal-democrații cu 8% și naționaliștii UKIP cu 3%.

Precedentul sondaj efectuat de același institut cu zece zile în urmă îi credita pe conservatori cu 49% din intențiile de vot și pe laburiști cu 31%.

Liderul laburist, Jeremy Corbyn, a prezentat marți un program electoral cu accente puternice de stânga, printre promisiuni numărându-se naționalizarea sectoarelor energiei, transporturilor, distribuției apei și poștei. Laburiștii promit și creșterea cheltuielilor sociale, iar fondurile prin care va fi susținută această creștere să fie obținute prin taxarea suplimentară a companiilor și a celor mai înstăriți.

La două zile după ce laburiștii și-au prezentat programul electoral, conservatorii au făcut și ei cunoscut programul lor, în care se evidențiază o controversată reformă a sistemului de asistență socială pentru persoanele vârstnice și care ar putea conduce la diminuarea veniturilor acestora. Conservatorii justifică această propunere prin necesitatea de a colecta fonduri pentru a susține 'enormele costuri ale protecției sociale', după cum a explicat ministrul de externe Boris Johnson.

Creșterea imediată a laburiștilor în sondaje arată că 'programul lor socialist decomplexat este bine primit de un număr tot mai mare de alegători', iar 'conservatorii se clatină în timp ce reducerea ajutoarelor pentru persoanele vârstnice afectează considerabil avansul lui Theresa May', notează publicația Sunday Times.

Premierul Theresa May a anunțat pe 18 aprilie că a decis să convoace alegeri generale anticipate, scrutin pe care-l consideră singura cale de a garanta stabilitatea pentru anii ce vor urma. Ea și-a mai argumentat hotărârea prin faptul că opoziția laburistă și liberal-democrată încearcă să pună obstacole în calea ieșirii Marii Britanii din UE, decisă în urma referendumului de anul trecut, motiv pentru care guvernul are nevoie de o majoritate clară în parlament în timpul negocierilor dificile privind Brexitul.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...
Ultima oră
Pe aceeași temă