Guvernul Kurdistanului irakian s-a oferit să "înghețe" rezultatul controversatului referendum de independență, care s-a desfășurat în luna septembrie, cu scopul de a preveni alte violențe și a facilita dialogul cu guvernul central de la Bagdad, transmite, miercuri, agenția DPA citată de Agerpres.
"Continuarea luptelor nu va aduce victoria niciunei părți, dar va conduce țara spre dezordine și haos, afectând toate aspectele vieții", a precizat guvernul menționat, într-un comunicat.
În consecință, acesta a oferit o "încetare a focului imediată" în regiunea Kurdistan, o înghețare a rezultatului referendumului și lansarea unui "dialog deschis" cu guvernul federal de la Bagdad.
O majoritate zdrobitoare de 92% dintre kurzi au susținut independența la referendumul de luna trecută, iar Bagdadul a cerut în mod repetat anularea rezultatului votului înainte de a intra într-un dialog cu Kurdistanul.
Forțele irakiene, sprijinite de milițiile șiite proguvernamentale, au preluat controlul săptămâna trecută asupra provinciei Kirkuk, bogată în petrol, și a altor zone care erau deținute de kurzii peshmerga în afara regiunii autonome Kurdistan.
Aproximativ 30 de combatanți peshmerga și 10 membri ai milițiilor șiite au fost uciși în confruntările din ultima săptămână, iar mii de kurzi au fugit din Kirkuk spre orașele Sulaimaniya și Erbil.