20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialKievul a ordonat confiscarea a 1,4 miliarde de euro furați de fostul...

Kievul a ordonat confiscarea a 1,4 miliarde de euro furați de fostul președinte Viktor Ianukovici

Kievul a început procesul de recuperare de active în valoare de 1,4 miliarde de euro aparținând fostului președinte Viktor Ianukovici sau rudelor sale, pe care aceștia și le-au însușit din finanțele publice ucrainene, relatează AFP. Potrivit presei internaționale, sumele de bani au fost furate în cei patru ani.

Consiliul Național de Securitate și Apărare al Ucrainei a anunțat într-un comunicat că banca publică Oschadbank a început confiscarea acestor fonduri, potrivit unei decizii a justiției ucrainene.

Fostul președinte pro-rus este acuzat că a sustras miliarde de dolari în timpul celor patru ani în care s-a aflat la putere, între 2010 și 2014. El a fugit în Rusia după revolta proeuropeană din Piața Maidan, care s-a încheiat în februarie 2014.

Elveția și Uniunea Europeană au înghețat de asemenea fondurile aparținând lui Viktor Ianukovici și rudelor sale.

Potrivit șefului Consiliului Alexandr Turcinov, citat în comunicat, 1,5 miliarde de dolari (1,4 miliarde euro) vor ajunge la bugetul ucrainean.

'Acești bani au fost furați de la poporul ucrainean. El a scos (banii) din buzunarele fiecărui ucrainean', a declarat într-un discurs președintele ucrainean Petro Poroșenko.

Serviciul de presă al președintelui ucrainean a afirmat că fostul regim ucrainean a furat 40 de miliarde de grivne, o sumă echivalentă cu aproximativ cinci miliarde de euro.

Cele mai citite

USR: Guvernul Ciolacu minte când spune că ia măsuri în favoarea consumatorilor şi că scade facturile românilor

Reprezentanţii USR consideră că Guvernul PSD-PNL ''minte'' atunci când spune că reduce facturile românilor şi că, de fapt, continuă să întreţină schema prin care oamenii...

Guvernul ia noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura

Guvernul ia joi noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura, premierul Marcel Ciolacu anunţând că va fi prelungită cu două luni, până la 31...

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...
Ultima oră
Pe aceeași temă