8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialJihadiștii ISIS au revendicat atacul asupra forțelor SUA la vest de Mosul....

Jihadiștii ISIS au revendicat atacul asupra forțelor SUA la vest de Mosul. Doi militari americani au fost uciși, iar alți cinci au fost răniți

Gruparea jihadistă Stat Islamic a revendicat, duminică, atacul asupra forțelor americane care oferă asistență trupelor irakiene în războiul împotriva militanților jihadiști din nordul Irakului, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Combatanți ISIS au lansat rachete Grad asupra trupelor americane la est de Tal Afar (la vest de Mosul), oraș aflat încă sub controlul jihadiștilor, potrivit unei declarații postate online de gruparea teroristă.

Armata americană a anunțat în cursul zilei de duminică că doi militari americani au fost uciși și cinci au fost răniți în cursul operațiunilor de luptă din nordul Irakului.

Autoproclamatul "califat" al SI s-a prăbușit practic luna trecută, când forțele irakiene susținute de SUA au reușit să recaptureze orașul Mosul, "capitala" din Irak a jihadiștilor, după o campanie care a durat nouă luni.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă