15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialJihadiștii au ocupat complexul de peşteri Tora Bora, ascunzătoarea din Afganistan a...

Jihadiștii au ocupat complexul de peşteri Tora Bora, ascunzătoarea din Afganistan a fostului lider Al-Qaida, Osama bin Laden

Gruparea jihadistă ISIS a ocupat Tora Bora, complexul de peşteri din estul Afganistanului, care în trecut a fost cunoscut drept ascunzătoarea liderului Al-Qaida, Osama bin Laden, au anunţat oficiali afgani, informează site-ul postului France 24, potrivit Mediafax.

"Tora Bora a căzut în mâinile militanţilor Stat Islamic", a declarat Attaullah Khogyani, purtătorul de cuvânt a Guvernului afgan. Oficialul a mai precizat că trupele afgane au lansat o operaţiune pentru recuperarea complexului de peşteri.

Tora Bora a fost ţinta unei ofensive americane în anul 2001, la acel moment existând informaţii că Osama bin Laden se ascundea acolo. Se crede că liderul Al-Qaida ar fi părăsit Tora Bora şi până la urmă s-a refugiat în Pakistan, unde a fost ucis în cursul unui raid al trupelor speciale americane, în anul 2011.

Pe de altă parte, un purtător de cuvânt al talibanilor a negat informaţiile potrivit cărora militanţii Stat Islamic au ocupat peşterile, relatează The Associated Press.

Cele mai citite

Corespondentul rus de război Semion Eremin a fost ucis într-un atac cu drone

Corespondentul rus de război Semion Eremin, care lucra pentru cotidianul rusesc Izvestia, a fost ucis vineri într-un atac cu drone ucrainene în sud-estul Ucrainei,...

Replica lui Nicușor Dan pentru Cristian Popescu Piedone care s-a declarat interlop: „ Știm toți”

Primarul Capitalei, Nicusor Dan, i-a replicat lui Cristian Popescu Piedone tot cu un mesaj inscriptionat pe tricou dupa ce acesta s-a afisat vineri cu...

Vântul puternic a suspendat manevrele în porturile de la Marea Neagră

Vântul puternic suspendă, sâmbătă, manevrele în porturile de la Marea Neagră, potrivit jurnalul.ro. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că au fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă