6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialJames McMullan, un bărbat de 32 de ani, ar putea fi a...

James McMullan, un bărbat de 32 de ani, ar putea fi a doua persoană care și-a pierdut viața în atacul de la Londra. Sora victimei: Deși durerea noastră nu se va diminua, este important să nu lasăm teroriștii să ne distrugă

James McMullan, în vârstă de 32 de ani, ar putea fi una dintre cele șapte persoane care și-au pierdut viața, sâmbătă seara, în urma atacurilor comise de trei teroriști pe Podul Londrei și în Piața Borough, informează The Guardian.

El nu a mai fost văzut de nimeni din noaptea atacurilor din Londra, când s-a separat de prietenii săi, după ce a ieșit să fumeze o țigară în fața unui bar. Sora sa afirmă că, lângă un corp de pe stradă, a fost găsit cardul său bancar, relatează Sky News.

 Sora lui James, Melissa McMullan, în vârstă de 30 de ani, a declarat, pentru Sky News: „În această dimineață, poliția ne-a anunțat că lângă corpul unei persoane a fost găsită cartea de credit a fratelui meu. Ei sunt incapabili să îl identifice oficial, până când nu vine raportul medico-legal, mâine. Deși durerea noastră nu se va diminua, este important să ne trăim viața în opoziție cu cea a celor care vor să ne distrugă, și să ne amintim că ura este refugiul indivizilor cu viziune îngustă. Nu vom urma acest curs, în ciuda pierderii noastre”, a spus ea.


Citește și: Prima victimă a atacului terorist de pe London Bridge a fost identificată. Femeia, care lucrase într-un cămin pentru persoanele fără adăpost, a murit în brațele logodnicului său

Chrissy Archibald, o femeie de 30 de ani, originară din Columbia Britanică, o regiune din vestul Canadei, este prima victimă a atacului terorist care a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe London Bridge.


 Totodată, femeia a transmis condoleanțe familiilor celorlalte victime și a mulțumit serviciilor de urgență pentru modul în care au reacționat.

„Din partea prietenilor lui James, care erau cu el în acea noapte, vreau să vă transmit că l-au considerat un prieten generos și afectuos. Cuvintele nu vor putea surprinde niciodată cu adevărat ce fel de personă a fost James. Nu veți găsi nicăieri o personalitate atât de haioasă și unică precum a sa, cineva care pune familia și prietenii înaintea a orice. A fost o adevărată sursă de inspirație”, a mai spus ea.


Citește și:  LIVE UPDATE. Atacul de pe Podul Londrei, revendicat de gruparea Stat Islamic. Prima victimă identificată a murit în brațele logodnicului său. Poliția a anunțat identitatea a doi dintre atacatori. 18 răniți sunt în continuare în stare critică | FOTO+VIDEO

Identitatea celor trei autori ai atacului terorist, care a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Londra, este cunoscută de Poliția Metropolitană, informează BBC.


 Șapte persoane au murit, iar alte 48 au fost rănite, în urma a două atacuri care au avut loc, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Londra. Atacurile vin la mai puțin de două săptămâni după explozia de pe Manchester Arena, soldată cu moartea a 22 de persoane și rănirea altor 116. Cele mai recente atacuri au fost provocate de triei indivizi, care au intrat cu un van alb în pietonii de pe London Bridge. După aceea, ei au scos cuțitele și au început să atace, la întâmplare, oamenii din piața Borough și din puburile din apropire.  În opt minute, polițiști înarmați au venit la locul incidentului și i-au ucis pe cei trei, trăgând nu mai puțin de 50 de focuri de armă, potrivit BBC News. Ca urmare a atacului, 12 suspecți au fost arestați.

Luni seara, poliția a anunțat identitatea a doi dintre atacatori. Este vorba despre Khuram Shazad Butt and Rachid Redouane, amândoi din Barking, situat în estul Londrei. Numele celui de-al treilea atacator nu a fost anunțat, potrivit The Guardian și BBC News. Potrivit BBC, Khuram Butt avea 27 de ani, era căsătorit și avea copii. Celălalt atacator, Rachid Redouane, avea 30 de ani.

Scotland Yard a precizat, într-un comunicat de presă, că unul dintre bărbați, Khuram Shazad Butt, era cunoscut atât poliției, cât și serviciului MI5.

„Cu toate acestea, nu au existat informații că urmează să pună la cale un atac. Celălalt bărbat, Rachid Redouane, nu era în vizorul autorităților. Shazad Butt, în vârstă de 27 de ani, era cetățean britanic născut în Pakistan. Rachid Redouane, în vârstă de 30 de ani, a pretins că ar fi marocan și libian. El se identifica și ca Rachid Elkhdar, iar sub această identitate avea o altă dată de naștere. O anchetă în desfășurare va confirma și identitatea complicilor lor ”, se precizează în comunicat.



Totodată, anchetatorii sfătuiesc pe toți cei care au informații despre cei doi, să contacteze autoritățile. De interes sunt locurile frecventate de aceștia, în orele de dinaintea atacurilor soldate cu moartea a opt persoane și rănirea altor 48.

The Guardian mai precizează că Butt era suporter al grupării islamiste Muhajiroun, iar luna trecută fusese văzut sfătuind oamenii din estul Londrei să nu participe la alegeri. Vecinii din Barking l-au descris ca fiind fiul unor persoane din orașul pakistanez Jhelum, în provincia Punjab, dar se crede că a fost crescut în Marea Britanie, unde a devenit suporter înfocat al clubului Arsenal.

Totodată, Mark Roley, a precizat că, poliția și MI5 au sub supraveghere 3.000 de suspecți și investighează activ aproximativ 500 de cazuri. Totodată, alți 20.000 au fost anterior în vizorul autorităților, pentru suspiciuni de terorism, și rămân și ei în atenția MI5 și a partenerilor săi.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă