14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialFOTO: Mormântul lui Iisus de la Ierusalim este restaurat

FOTO: Mormântul lui Iisus de la Ierusalim este restaurat

Restaurarea Mormântului Sfând de la Ierusalim a început prin pregătirea şantierului de lucru, astfel încât accesul pelerinilor şi al turiştilor să se poată desfăşura normal în cele opt luni, cât vor dura lucrările, potrivit AFP, citat de Agerpres.

Au fost montate schele în jurul lăcaşului, precum şi panouri albe de protecţie. O structură metalică a fost, de asemenea, amplasată în faţa uşii mormântului pentru a proteja turiştii care vor veni să viziteze această biserică atunci când vor începe efectiv lucrările. Custodia Locurilor Sfinte, chezaşă a acestor locuri sfinte ale religiei creştine, a anunţat în martie lansarea acestei restaurări. S-a promis că mormântul lui Hristos va rămâne accesibil vizitatorilor chiar şi în timpul lucrărilor de restaurare. 

Protecţia de marmură a mormântului este susţinută de decenii de o structură metalică. Această structură susţine ansamblul blocurilor de marmură care altfel s-ar desprinde, odinioară din cauza intemperiilor, iar în prezent în urma afluxului zilnic al miilor de pelerini şi turişti. 

Ediculul de protecţie ridicat sub cupola bisericii de pe locul grotei unde, conform tradiţiei creştine, a fost aşezat trupul lui Hristos după moartea sa, va fi demontat şi restaurat în mod identic, a precizat Custodia. Doar piesele prea fragile sau sparte vor fi înlocuite; plăcile de marmură care vor putea fi conservate vor fi curăţate, iar structura de sprijin a acestor plăci va fi consolidată. 

Lucrarea va fi finanţată de cele trei confesiuni creştine majore ale Sfântului Mormânt (ortodocşi, franciscani şi armeni) precum şi prin contribuţii publice şi private. Restaurarea, încredinţată unei echipe din Grecia, este de aşteptat să dureze opt luni şi să fie finalizată la începutul anului 2017. 

Ediculul construit între anii 1809-1810 în stil baroc otoman, după un incendiu care a afectat întreaga bazilică, este cea mai veche construcţie datată după secolul al IV-lea, de pe locul mormântului lui Hristos. 

Construcţia a fost afectată repede, dând semne de slăbiciune şi scufundându-se sub propria greutate, fiind expusă intemperiilor printr-o deschidere spre cer din cupola bisericii. 

Factorii de mediu din epoca contemporană au accelerat degradarea, alături de prezenţa vizitatorilor, a căror respiraţie sporeşte umiditatea ambiantă şi alterează mortarul. Lumânările care ard la câţiva centimetri de această construcţie provoacă tensiuni termice asupra marmurei şi depuneri groase negre şi uleioase, menţionează AFP. 

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă