9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialIgor Dodon: Aderarea Republicii Moldova la NATO este categoric inacceptabilă

Igor Dodon: Aderarea Republicii Moldova la NATO este categoric inacceptabilă

Ideea aderării Republicii Moldova la NATO este "în mod categoric inacceptabilă", a declarat preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, în cursul vizitei sale la Moscova, informează, miercuri, agenția oficială rusă TASS.

Igor Dodon a susținut că Republica Moldova "nu are nevoie de valorile europene care se încearcă să ne fie impuse în orice mod posibil".

"Sunt trei sau patru lucruri, care nu sunt negociabile, anume, naţiunea noastră, adică existenţa Republicii Moldova şi prevenirea unificării cu vreo altă ţară, neutralitatea noastră. NATO este în mod categoric inacceptabil", a declarat, pe de altă parte, Igor Dodon cu ocazia unei întrevederi cu Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat.

"A treia chestiune majoră este religia creştină ortodoxă, ceea ce înseamnă că nu avem nevoie de valorile europene care se încearcă să ne fie impuse în orice mod posibil", a susținut liderul de la Chişinău.

Igor Dodon a mai afirmat că "parteneriatul strategic" cu Rusia este un alt principiu la care Republica Moldova nu poate renunța.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Pantaloni scurți de damă. Descoperiți inspirații de vară de la Reserved

Vara fără pantaloni scurți este ca și cum ai merge la film fără popcorn. Pe scurt - nu are rost. Când căldura doboară, pantalonii...

ONG-urile nu au tratament preferențial, trebuie să raporteze ce fac cu banii ca și societățile comerciale

Organizațiile neguvernamentale (ONG) nu beneficiază de un tratament preferențial ci, dimpotrivă, trebuie să raporteze ce fac cu banii, așa cum sunt obligate și societățile...

Mașinile cu motoare puternice sunt mai predispuse la accidente, conform studiilor – Grafic

Șoferii începători sunt sfătuiți, de obicei, să-și cumpere mașini ieftine cu motoare mici pentru a căpăta experiență de condus și pentru a evita accidentele....
Ultima oră
Pe aceeași temă