14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialGruparea teroristă Stat Islamic a revendicat atacul de la Marsilia

Gruparea teroristă Stat Islamic a revendicat atacul de la Marsilia

Gruparea teroristă Stat  Islamic a revendicat, prin agenția sa de propagandă Amaq, atacul de duminică, de la Marsilia, informează, luni, Reuters citată de Agerpres.

Bărbatul care a înjunghiat mortal, duminică, două femei în gara Saint-Charles din Marsilia era cunoscut poliției pentru infracțiuni de drept comun, dar nu avea antecedente teroriste, au declarat surse apropiate anchetei.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 13.45 (11.45 GMT), iar agresorul ar fi strigat 'Allah Akbar', conform unei surse apropiate anchetei, investigatorii privilegiind pista teroristă. 

Atacatorul, în vârstă de aproximativ 30 de ani, nu avea asupra sa acte de identitate. 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Deca, vizită în Sibiu. Agenda ministrului Educației

Ministrul Educației, Ligia Deca, efectuează astăzi o vizită în județul Sibiu. Vizita include participarea la *Gala performanței învățământului preuniversitar din Sibiu, vizitarea a două școli...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă