10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialGabrielle Giffords va fi mutată într-un centru de reabilitare

Gabrielle Giffords va fi mutată într-un centru de reabilitare

Congresmanul Gabrielle Giffords a putut să stea în picioare miercuri, cu ajutor, a anunţat unul dintre membrii echipei sale, iar medicul său a adăugat că ea are suficientă putere să stea în picioare şi singură, urmând să fie mutată vineri într-un centru de reabilitare din Texas, relatează CNN, potrivit Mediafax.

“Astăzi am scos-o din nou din pat şi am constatat că poate să stea în picioare asistată”, a declarat Peter Rhee, directorul Serviciului de Traumatologie din cadrul University Medical Center din Tucson. “Are puterea să stea singură în picioare, să îşi ridice capul. Văd îmbunătăţiri în fiecare zi”, a adăugat el, pentru KVOA, un post afiliat CNN. Şeful de personal al lui Giffords, Pia Carusone, a declarat miercuri că reprezentanta a stat în picioare “cu asistenţă”.

Doctorul lui Giffords a declarat, miercuri, că, în afară că poate sta în picioare, Giffords a fost pusă într-un scaun cu rotile şi a putut să se uite pe fereastră. “Ne-am dus la o fereastră, să poată vedea munţii din Tucson”, a spus Rhee. “Nu mă îndoiesc că acest lucru i-a ridicat starea de spirit”, a adăugat el.

Reprezentanta democrată, care va fi mutată într-un centru de reabilitare din Texas, către sfârşitul săptămânii, îşi făcea griji cu privire la securitatea ei cu mult timp înainte să fie rănită, a declarat soţul ei, marţi. “Am discutat despre acest lucru de mai multe ori. Ea simţea că acest lucru reprezintă o posibilitate, ceea ce s-a şi întâmplat. Au existat ameninţări împotriva ei şi altor membri ai Congresului”, a declarat Mark Kelly, pentru KVOA.

Giffords a fost rănită într-un atac armat, în timpul unei adunări politice pe care a organizat-o în parcarea unui supermarket din Tucson, în Arizona. Şase persoane au fost ucise, între care un judecător federal şi o fată în vârstă de nouă ani, iar alte 13 au fost rănite. Giffords a fost împuşcată în cap.

Într-un e-mail trimis prietenilor şi rudelor marţi, mama reprezentantei, Gloria Giffords, scrie că aceasta va fi mutată la centrul de reabilitare din Houston, vineri. “Este implicată o echipă medicală de specialişti, inclusiv chirurgi militari specializaţi în răni de glonţ la cap”, se arată în e-mail. “Vor să înceapă un proces dur de reabilitare”, continuă acesta. Gloria Giffords mai scrie în e-mail că starea de sănătate a fiicei ei dă semne de ameliorare în fiecare zi şi că aceasta arată “un nivel ridicat de înţelegere şi acţiuni complexe”. Familia a ales centrul de reabilitare TIRR Memorial Hermann.

Cele mai citite

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă