Franța: Candidatul Fillon declară că este convins că va intra în turul doi al prezidențialelor

de Gabriel Mihai , 16 aprilie 2017 - stire actualizata la ora 21:02, 16 aprilie 2017
Franța: Candidatul Fillon declară că este convins că va intra în turul doi al prezidențialelor

Candidatul conservator la președinția Franței, Francois Fillon a declarat că în actuala campanie a rezistat "la toate" și că este convins că va intra în turul doi al alegerilor prezidențiale, potrivit Agerpres.

Într-un interviu acordat unei publicații franceze, Fillon susține că acuzațiile de deturnare de fonduri publice și falsificare, precum și alte scandaluri apărute în care a fost implicat în ultimele săptămâni, nu i-au compromis autoritatea morală.

"M-au întărit ca om și respect percepția pe care francezii și prietenii mei politici o au în ceea ce privește hotărârea mea (de a continua — n.r.). Nu am nicio intenție să fac carieră politică. (...) Singurul meu obiectiv este recuperarea Franței", a declarat fostul prim-ministru.

Politicianul conservator a criticat faptul că doar cu o săptămână înaintea primului tur de scrutin din 23 aprilie se continuă alimentarea "telenovelei într-un mod neverosimil". 

Fillon a postat duminică pe pagina sa web, un mesaj adresat francezilor în care le cere acestora să se mobilizeze "cu toate forțele".

"După cinci ani de blocaj socialist, nu putem să ne pierdem în 'impasul' extremelor de stânga sau de dreapta", a insistat Fillon.

"Nimeni nu vă va putea impune opțiunea (...) Victoria ne este la îndemână", a mai declarat acesta.

Candidatul conservator se clasează potrivit ultimelor sondaje, pe locul trei în intențiile de vot cu 19,5%, în urma candidatei extremei drepte Marine Le Pen cu 22,7% și al centristului Emmanuel Macron cu 23%.

Comentarii

Ultima ora

anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Urmareste-ne pe Facebook

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design