Cel puțin două persoane au murit și alte 40 au fost rănite în urma deraierii, miercuri, a unui tren în India, în statul Uttar Pradesh, din nord, relatează BBC.
Paisprezece vagoane ale unui tren expres au deraiat în apropiere de Kanpur, India, în primele ore ale zilei de miercuri. Reprezentanții autorităților spun că pasagerii au fost salvați.
Cauzele incidentului nu sunt cunoscute deocamdată.
Luna trecută peste 110 persoane au murit într-un alt accident de tren petrecut tot în apropiere de Kanpur.
Accidentele feroviare sunt frecvente în India din cauza stării precare a șinelor.
Deraierea de miercuri s-a produs în momentul în care trenul trecea un pod peste un canal. Martorii au declarat că era și ceață.
Ministrul transporturilor feroviare a precizat pe Twitter că se vor face investigații amănunțite pentru a se afla cauzele accidentului.
Anul trecut, guvernul a aunțat investiții de peste 137 de miliarde de dolari pentru modernizarea și extinderea rețelei feroviare.