12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialFiscul britanic vrea să penalizeze plata la negru a bonelor

Fiscul britanic vrea să penalizeze plata la negru a bonelor

Britanicii care plătesc bonele la negru riscă să fie penalizaţi de autoritatea fiscală, care intenţionează să verifice mii de familii cu venituri ridicate care angajează persoane pentru îngrijirea copiiilor fără să plătească taxe, relatează Mediafax.

Decizia, care face parte dintr-un plan de măsuri mai largi de combatere a evaziunii fiscale şi fraudelor, vine după ce peste 800.000 de familii cu venituri mari au aflat că vor pierde indemnizaţii pentru copii de minim 1.000 de lire pe an, în cadrul unor modificări în buget.

Numai în Anglia lucrează peste 30.000 de bone, potrivit celor mai recente date guvernamentale, iar o cincime dintre acestea nu plătesc impozite şi asigurări sociale. Acest fapt generează o evaziune fiscală de 57 de milioane de lire sterline, deşi autorităţi din domeniul îngrijirii copiilor consideră costul real mult mai mare, având în vedere că domeniul este puţin reglementat.

Penalizarea maximă pentru familiile care încalcă legea este plata retroactivă a taxelor şi o amendă de 100% din valoarea acestora.

Noile reguli prevăd ca părinţii să contacteze fiscul de fiecare dată când plătesc bona, şi nu o dată pe trimestru, cum se întâmplă în prezent.

Părinţii britanici suportă unele dintre cele mai mari costuri pentru îngrijirea copiilor din lume. Astfel, salariul mediu brut primit de o bonă în centrul Londrei pentru program full-time este de 27.000 de lire sterline, sumă care include 9.500 de lire pentru taxe şi contribuţii de asigurări sociale, potrivit firmei de contabilitate Nannytax.

Salariul brut al unei bone este plătit din veniturile nete ale părinţilor copiilor îngrijiţi, iar efectul acestei duble impozitări este că un părinte trebuie să câştige 37.000 de lire pe an doar ca să plătească dădaca.

Cele mai citite

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă