10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialErdogan, la un an de la lovitura de stat eșuată: Nu se...

Erdogan, la un an de la lovitura de stat eșuată: Nu se pune problema ridicării stării de urgență

Președintele Recep Tayyip Erdogan a precizat, miercuri, că nu se pune problema ridicării stării de urgență în Turcia, impusă la scurt timp după tentativa eșuată de puci militar din 15 iulie 2016, potrivit Reuters, citat de Agerpres.

„Nu se pune problema ridicării stării de urgență cu toate câte se întâmplă. Lumea se întreabă când va lua sfârșit starea de urgență. Va lua sfârșit când toată afacerea se va încheia'', a spus Erdogan, într-un discurs susținut în fața unor investitori, la Ankara.

Totodată, într-o serie de declarații făcute la postul BBC, Erdogan a spus că, în opinia sa, Uniunea Europeană „nu este indispensabilă pentru Turcia'' și că ar fi chiar „o consolare'' dacă blocul comunitar va decide să nu accepte țara sa ca membru al clubului european.

„Dacă UE spune sincer: 'nu putem accepta Turcia în UE', aceasta ar fi o ușurare pentru noi. Atunci am trece la planul B și la planul C. Uniunea Europeană nu este indispensabilă pentru noi. Suntem relaxați'', a declarat Erdogan miercuri la BBC, potrivit EFE.

Președintele turc a subliniat că țara sa se poate descurca și singură și s-a plâns că UE nu-l invită la summituri și îl face „să-și piardă timpul''. „În primul meu mandat de prim-ministru, Turcia era calificată — în timpul summiturilor liderilor Uniunii Europene — drept o țară care reușise o revoluție tăcută. Însă acum, aceeași UE nu doar că nu ne invită la summiturile liderilor săi, ci ne face să ne pierdem și timpul. Aceasta este situația în momentul vorbirii'', a insistat Erdogan.

În opinia sa, majoritatea turcilor nu mai sunt favorabili Uniunii Europene și consideră că acțiunea acesteia față de Turcia nu este sinceră. „În pofida tuturor acestor lucruri, noi vom continua să fim sinceri cu UE pentru încă un timp'', a adăugat el.

Pe de altă parte, Erdogan a negat că Turcia ar fi trimis la închisoare 150 de ziariști și a dat asigurări că doar două persoane din cadrul breslei au fost arestate.

Cele mai citite

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă