12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialEmisiunile cu tentă matrimonială, interzise în Turcia pentru că încalcă tradiţiile şi...

Emisiunile cu tentă matrimonială, interzise în Turcia pentru că încalcă tradiţiile şi obiceiurile

 
În Turcia au fost interzise emisiunile cu tentă matrimonială. Extrem de populare în rândul publicului, aceste programe de radio şi televiziune sunt considerate imorale şi, potrivit decretului de urgenţă prin care au fost interzise, încalcă tradiţiile şi obiceiurile turcilor.
 
Guvernul de la Ankara consideră că sunt bizare emisiunile în care oamenii vin să se cunoască, pentru prietenie sau chiar pentru căsătorie.
Mai mulţi membri ai executivului au declarat în repetate rânduri că aceste programe aduc atingere instituţiei familiei.
“Astfel de programe, în care unele persoane sunt prezentate altora cu scopul prieteniei sau căsătoriei, nu pot fi permise”.
Voci din societatea civilă condamnă seria de decizii luate în ultimele ore de autorităţile turce. Interzicerea programelor prin care oamenii se pot cunoaşte şi împrieteni a fost anunţată sâmbătă seară târziu, după ce un alt gest al regimului Erdogan a provocat stupoare: blocarea accesului la site-ul enciclopediei Wikipedia.
Guvernul de la Ankara a pretins că decizia de a bloca Wikipedia este justificată, pentru că împotriva Turciei ar fi fost declanşată o campanie de denigrare. Autoritatea din sectorul telecomunicaţii – BTK – a explicat că are acest drept, dacă un anumit site este considerat obscen sau o ameninţare la adresa securităţii naţionale.
Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...

Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024: Conferința „ 26 Martie – 143 de ani de la proclamarea Regatului României. „75 ani de...

COMUNICAT DE PRESĂConferințele „ Tinerii și Monarhia” Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, Asociația Eurospirit, Primăria Municipiului Ploiești și Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului...

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...
Ultima oră
Pe aceeași temă