14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialEgipt: Paznic rănit la Alexandria, după ce a împiedicat un bărbat înarmat...

Egipt: Paznic rănit la Alexandria, după ce a împiedicat un bărbat înarmat să intre într-o biserică

Un paznic a fost rănit, sâmbătă, în orașul egiptean Alexandria, după ce a împiedicat un bărbat care avea o armă albă să intre într-o biserică, a declarat pentru AFP un reprezentant al poliției, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, atacatorul a fost imediat imobilizat de paznic și de alte persoane care au sărit în ajutorul acestuia. El este în prezent interogat.

„Încă facem verificări", a declarat oficialitatea egipteană, atunci când a fost întrebată dacă este vorba despre un extremist. Singurul detaliu oferit cu privire la identitatea atacatorului este că bărbatul este de confesiune musulmană.

Imaginile camerelor de supraveghere înfățișează un bărbat cu un rucsac asupra lui care încearcă să intre într-o biserică, moment în care este interpelat de paznic care îi cere să-i verifice rucsacul. Atunci, bărbatul scoate un cuțit și-l rănește pe paznic în zona feței.

Incidentul are loc la câteva zile după anunțul reprezentanților minorității creștine cu privire la suspendarea unor activități din motive de securitate.

Din decembrie, trei biserici copte au fost ținta atentatelor jihadiste în care și-au pierdut viața zeci de oameni. Jihadiștii au amenințat în mai multe rânduri că vor comite noi atacuri împotriva creștinilor din Egipt, care reprezintă 10% din cei 90 de milioane de locuitori ai țării.

Vineri, un bărbat a înjunghiat mortal două turiste germane și a rănit alte patru femei — două armence, o rusoaică și o cecenă — într-un atac comis în stațiunea balneară Hurghada de la Marea Roșie, din estul Egiptului. Bărbatul, arestat vineri, după atac, a fost identificat drept Abdulrahman Shaban Abdulrahman Badawi Abu Qura, este originar din provincia Kafr al Sheij (nord) și a călătorit la Hurghada joi, cu o zi înainte de atac. Procuratura a anunțat că deocamdată motivele crimei nu sunt clare. Abu Qura terminase Facultatea de Comerț, era șomer și a spus familiei că se duce la Hurghada pentru a-și căuta de lucru ca instalator. Potrivit ziarului Al Ahram, bărbatul ar fi lucrat timp de șapte luni în Arabia Saudită.

Cele mai citite

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă