5.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialEfectul Catalonia. Referendum în regiunile italiene Lombardia și Venteno, pentru o autonomie...

Efectul Catalonia. Referendum în regiunile italiene Lombardia și Venteno, pentru o autonomie mai mare față de Roma

Alegătorii din Lombardia şi Veneto, două dintre cele mai bogate regiuni din Italia, participă duminică la referendum pentru a decide dacă doresc autonomie mai mare faţă de Roma.

Lombardia, regiune din nord în care se află capitala financiară a Italiei, şi Veneto, în care se află oraşul Veneţia, asigură 30% din PIB-ul ţării. 

Guvernatorii celor două regiuni vor o autonomie mai mare, considerând că nordul Italiei, mult mai bogat, susţine regiunile din sud ale Italiei, mai sărace. Cei doi conducători, Roberto Maroni şi Luca Zaia, vor competenţe suplimentare în privinţa infrastructurii, a sistemului medical şi a educaţiei, dar şi puteri în ceea ce priveşte siguranţa şi imigraţia, pentru care însă ar fi necesară o modificare a Constituţiei.

“Doriţi ca regiunea dumneavoastră să dispună de forme suplimentare şi de condiţii speciale de autonomie?”, este întrebarea la care au fost chemaţi la urne pentru a răspunde votanţii din Lombardia şi Veneto. Potrivit estimărilor, ambele referendumuri vor avea rezultat pozitiv.

Acest referendum are loc la câteva zile după cel din regiunea Catalonia, declarat illegal de Curtea Constituţională spaniolă. Însă spre deosebire de Spania, referendumul consultativ este prevăzut în Constituţia Italiei.

Roberto Maroni, guvernatorul Lombardiei, a refuzat să compare referendumul din Italia cu cel din Spania. “Noi nu suntem Catalonia. Rămânem în interiorul naţiunii italiene cu o autonomie mai mare, în timp ce Catalonia vrea să devină al 29-lea stat al Uniunii Europene. Noi nu. Deocamdată”, a afirmat el pentru Reuters.

Referendumul este susţinut de formaţiunea Forza Italia a lui Silvio Berlusconi (centru-dreapta), de Mişcarea Cinci Stele (populistă) şi de mai multe sindicate şi organizaţii patronale.

Cele mai citite

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă