19.1 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăSpecialEditura Universității Cambridge, cenzurată în China

Editura Universității Cambridge, cenzurată în China

Prestigioasa editură a Universității Cambridge din Marea Britanie, Cambridge University Press, a recunoscut vineri că a blocat accesul la peste 300 de articole publicate online în China, în cadrul unui demers care a bulversat mediile academice, informează AFP.
onfirmăm că am primit instrucțiuni (din partea autorităților chineze) de a bloca accesul la articole publicate în China" pe site-ul revistei academice China Quarterly, a anunțat Cambridge University Press (CUP) într-un comunicat publicat pe contul ei de Twitter. 

"Ne-am conformat acelei solicitări pentru a permite ca alte materiale academice și pedagogice pe care noi le publicăm să rămână accesibile cercetătorilor și profesorilor de pe această piață", a adăugat editura britanică.

Editura universității Cambridge, a cărei primă lucrare publicată datează din 1584, a precizat că va acționa din nou în același fel dacă refuzul de a cenzura articole individuale va amenința "un acces mai larg la conținuturile" sale.

Tim Pringle, redactorul-șef al publicației China Quarterly, a precizat într-un comunicat separat că peste 300 de articole și recenzii au fost cenzurate.

"Această restricționare a libertății academice nu este un caz izolat, ci o extensie a politicilor care au îngustat spațiul disponibil pentru angajamentul public și dezbaterile din cadrul societății chineze", a adăugat el.

CUP s-a declarat "tulburată de creșterea recentă a numărului de cereri de această natură" și intenționează să discute această chestiune cu liderii chinezi cu ocazia Târgului de carte de la Beijing, ce va avea loc la sfârșitul lunii august.

Anunțul referitor la cenzură făcut de prestigioasa editură britanică a generat un val de emoții în mediul academic, care consideră că acest demers reprezintă o tentativă de limitare a libertății academice și de rescriere a istoriei.

Christopher Balding, profesor de economie la Universitatea Shenzhen, a lansat pe site-ul Change.org o petiție prin care îndeamnă Cambridge University Press "să refuze cererile de cenzură".

Lista publicațiilor cenzurate, dată publicității vineri pe site-ul revistei menționate, include numeroase articole despre mișcarea democratică chineză și manifestațiile din piața Tiananmen din 1989.

"Atașasarea numelui tău și a reputației tale de o istorie cenzurată înseamnă să fii complice la crearea ei", a deplâns pe Twitter Greg Distelhorst, profesor la Massachusetts Institute of Technology (MIT) , notează Agerpres.

Cele mai citite

Ultimul pas pentru operaționalizarea IMM Plus, îndeplinit

După aprobarea schemei de ajutor de stat IMM Plus de către Comisia Europeană la 9 aprilie a.c., a fost publicat Ordinul comun care stabilește...

Rectorul Universității din București limitează numărul notelor de 9 și 10 ce pot fi acordate studenților

În facultățile Universității din București (UB), la programele de studii de nivel licență, nu se vor putea acorda mai puțin de 5% și nu...

Declarațiile lui David Popovici, după ce a cucerit patru medalii de aur la Naţionalele de la Otopeni

După ce a cucerit patru medalii de aur la Campionatele Naţionale de înot pentru seniori, tineret şi juniori de la Otopeni, David Popovici a...
Ultima oră
Pe aceeași temă