13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialDonald Trump și-a lansat proiectul de reformă fiscală și de scădere a...

Donald Trump și-a lansat proiectul de reformă fiscală și de scădere a impozitelor în SUA

Donald Trump și majoritatea sa republicană din Congres au dat, miercuri, startul unor intense dezbateri pentru reformarea fiscalității și scăderea impozitelor, prioritate absolută după eșecul modificării legii privind sistemul asigurărilor de sănătate, relatează AFP citată de Agerpres.

"Proiectul meu este axat pe lucrători, pe locuri de muncă", a declarat președintele american, la Casa Albă, înainte de a pleca spre Indiana unde urma să pronunțe un discurs pentru susținerea acestei reforme, ce ar transpune în realitate una din principalele sale promisiuni de campanie și era așteptată de câteva luni.

"Cred că aceasta va fi foarte puțin în beneficiul oamenilor bogați", a spus Trump, cu referire la unele atacuri pe această temă venite de la adversari democrați.

Potrivit acestui proiect republican, impozitul federal pe venit ar urma să fie redus și ar avea mai puține trepte, coborând de la șapte, astăzi, la doar trei, cu un nivel maxim de 35%, în loc de 39,6%. O eventuală treaptă suplimentară pentru cei mai bogați ar putea fi adăugată, dar propunerea rămâne vagă.

Pentru companii, impozitul ar scădea de la 35% la 20%, adică sub media țărilor industrializate, de 22,5%, potrivit textului. De asemenea, tot în cazul companiilor, planul prevede trecerea la un sistem de impozitare teritorială, cu scopul de a scuti profiturile realizate în străinătate și de a încuraja repatrierea lor în SUA.

"Este cea mai bună șansă a generației noastre de a scădea impozitele clasei medii, de a crea locuri de muncă în Statele Unite și de a stimula creșterea economică", a declarat Paul Ryan, președintele Camerei Reprezentanților. "Sunt 31 de ani de când o așteptăm", a spus el, amintind că ultima mare reformă în domeniu a fost făcută în 1986, sub Ronald Reagan. 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...
Ultima oră
Pe aceeași temă