7.9 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialDonald Trump a discutat cu președintele Egiptului despre crizele din Qatar și...

Donald Trump a discutat cu președintele Egiptului despre crizele din Qatar și Coreea de Nord

Preşedintele SUA, Donald Trump, a avut, miercuri, o convorbire telefonică cu omologul său egiptean, Abdel Fattah al-Sisi, în cadrul căreia au discutat despre crizele din Qatar şi Coreea de Nord, informează agenția Reuters, citată de Mediafax.

Într-un comunicat de presă al Casei Albe se precizează că Donald Trump a cerut soluţionarea crizei din Qatar, în contextul în care Arabia Saudită, Egiptul alte state arabe au impus sancţiuni Administraţiei de la Doha.

„Donald Trump a reiterat necesitatea ca toate ţările să oprească finanţarea terorismului şi să discrediteze ideologiile extremiste", a informat sursa citată.

Totodată, președintele american a evocat ameninţarea nucleară nord-coreeană și a evidențiat „necesitatea ca toate ţările să implementeze în totalitate rezoluţiile Consiliului de Securitate ONU pe tema Coreei de Nord”.

La rândul său, președintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi a exprimat poziţii „similare" cu cele exprimate de liderul de la Casa Albă, privind soluţionarea crizelor, a anunțat Biroul liderului de la Cairo.

„Viziunile celor doi preşedinţi în gestionarea actualelor crize regionale sunt similare, mai ales când este vorba de ajungerea la soluţii politice care să contribuie la securitatea şi stabilitatea regională", a transmis Preşedinţia Egiptului, după conversaţia telefonică dintre cei doi.

Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Egiptul şi Bahrainul au impus sancţiuni Qatarului, acuzând această ţară că ar susţine terorismul şi ar avea relaţii bune cu Iranul. Arabia Saudită, un stat majoritar sunnit, şi Iranul, preponderent şiit, sunt adversari regionali. Regimul de la Riyad a fost acuzat de mai multe ori de Iran că ar oferi susţinere organizaţiei teroriste Stat Islamic. Potrivit unui raport al Societăţii Henry Jackson, Arabia Saudită este principala sursă de promovare a extremismului islamic în Marea Britanie.

Cele mai citite

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...
Ultima oră
Pe aceeași temă