10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialDonald Trump a avut o conversație telefonică de o oră cu președintele...

Donald Trump a avut o conversație telefonică de o oră cu președintele Mexicului, după ce acesta și-a anulat vizita în SUA

Preşedintele SUA, Donald Trump, a discutat vineri, prin telefon, cu omologul său mexican, Enrique Pena Nieto, timp de o oră, imediat după ce Nieto își contramandase vizita în Statele Unite, în semn de protest față de politica lui Trump.

Potrivit agențiilor de presă internaționale, chiar înainte de convorbirea telefonică a celor doi șefi de stat, Donald Trump afirmase că "Mexicul profită de prea mult de SUA", ceea ce "îi face pe americani să pară cam proști".

Totuși, după finalizarea conversației dintre Trump și Nieto, liderul de la Casa Albă a susținut că aceasta a fost o convorbire "foarte bună".

Conversaţia celor doi șefi de stat s-a referit, probabil, la controversatul proiect al zidului de la frontiera comună, dorit de Trump. Alte teme sensibile între cele două state vecine sunt o taxă vamală de 20 la sută luată în considerare de președintele Trump, precum și renegocierea Acordului comercial nord-american (NAFTA).

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Diversitatea ochelarilor: opțiuni remarcabile care îți atrag atenția

În căutarea perechii perfecte de ochelari, oamenii descoperă o gamă largă de opțiuni care depășesc simpla corectare a vederii. Dincolo de funcționalitatea lor esențială,...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă