10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialDiplomați europeni: Liderii UE doresc să mențină deschise porțile pentru țările balcanice...

Diplomați europeni: Liderii UE doresc să mențină deschise porțile pentru țările balcanice care vor să facă parte din blocul comunitar

Liderii țărilor Uniunii Europene care vor participa la summitul de la Bruxelles vor promite „un sprijin fără echivoc” pentru Balcani, în scopul de a contracara influența Rusiei și de a relansa obiectivele regiunii de a adera la blocul comunitar, potrivit unor diplomați, citați de Reuters, informează Agerpres.

Potrivit sursei citate, la reuniunea Consiliului Europei, liderii europeni vor face promisiunea pe fondul unor preocupări din partea unor capitale europene că planul Uniunii Europene – aceea de a transforma șase state din Balcanii de Vest în democrații cu economie de piață înfloritoare – este în pericol de colaps.

Potrivit unui proiect de document consultat de Reuters, ei vor reafirma „sprijinul fără echivoc pentru perspectiva europeană a Balcanilor de Vest”. Cu toate că în document nu va fi menționată nici o țară anume, demersul se ridică la rang de angajament pentru țările ce aspiră de mult timp să devină membre ale UE: Albania, Bosnia, Kosovo, Muntenegru, Macedonia și Serbia.

Marcate încă de războaiele din anii 1990 cu motivații politice, etnice și religioase, țările balcanice se află în diferite stadii de reforme care au drept scop de a deschide calea pentru aderarea la blocul comunitar.


Citește și:  Balcanii mocnesc. Statele din regiune, influențate în mod negativ de pierderea atractivității UE. Potenţialul periculos al naţionalismului n-a dispărut | ANALIZĂ DW 

Relațiile dintre țările balcanice sunt tensionate, iar pierderea atractivității Uniunii Europene influențează în mod negativ statele din zonă, se precizează într-o analiză Deutsche Welle. Totodată, jurnaliștii DW mai atrag atenția că lipsa unei integrări europene alimentează dezvoltarea naționalismului.


Potrivit unor diplomați care pregătesc summitul, liderii UE nu vor menționa Rusia în mod public și nu vor trasa noi politici europene pentru Balcani. Dar ei vor admite că doar atractivitatea UE pentru țările aspirante nu este suficientă pentru a depăși crizele politice, corupția și divizările din regiune.

„Noi am neglijat Balcanii și constatăm acum fragilitatea loc crescândă”, a declarat un înalt diplomat al UE, care a acuzat Uniunea de subestimare atât a misiunii de a transforma țările, cât și a eforturilor Rusiei de a obține influență în regiune.

Macedonia trece printr-o criză politică, în timp ce Serbia nu recunoaște independența Kosovo, fosta sa provincie, pe care o acuză că ea caută un război cu Belgradul. În Muntenegru, atât partidele prooccidentale, cât și cele de opoziție boicotează parlamentul după alegeri recente despre care se spune că oamenii au fost intimidați în sprijinirea guvernului. Între timp, în Bosnia un proces pentru genocid intentat Serbiei la Curtea Internațională de Justiție a provocat mânie atât din partea sârbilor bosniaci, cât și a Belgradului.


Citește și:  Democrația din Europa de Sud-Est, în criză. În Balcani se răspândește un stil autoritar de exercitare a puterii, cu argumente naționaliste | ANALIZĂ DW 

Democrația din sud-estul Europei este în criză, avertizează Deutsche Welle, într-o analiză. Astfel, jurnalista Adelheid Feilcke susține că în Balcani se răspândeşte un stil autoritar, cu argumente naţionaliste, cu o politică economică neoliberală.


„Dacă noi nu putem aborda problema Balcanilor, care se află aici, în Europa, atunci cum putem pretinde că dorim să avem un rol în Africa de Nord, în Orientul Mijlociu și în estul Europei?”, declara un al doilea diplomat.

Rusia este împotriva intrării statelor balcanice în UE, refuză să recunoască independența Kosovo și se opune puternic aderării Muntenegrului la NATO, care este în așteptarea aprobării de către aliații occidentali.


Citește și:  Vă rugăm să rămâneți în urmă! Vine Europa celor două viteze | COMENTARIU DW 

Jurnalista Deutsche Welle Barbara Wesel scrie despre Uniunea Europeană și cum va arăta după 25 martie. Jurnalista arată că ”UE se gândește la viitorul său. Nu doar din cauza Brexit, ci și pentru că, în formatul cu 28 de membri, consensul este tot mai greu de atins. Câteva țări vor fi lăsate în urmă, și pe bună dreptate”.


 

Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă