6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialDiplomat rus: Sistemele antibalistice din România și Polonia, amenințare la siguranța Rusiei....

Diplomat rus: Sistemele antibalistice din România și Polonia, amenințare la siguranța Rusiei. Observăm toate semele că începe o cursă a înarmării

Ambasadorul rus la NATO, Aleksandr Gruşko, susține că sistemele antibalistice din România și Polonia sunt capacități militare „foarte importante”, care reprezintă o amenințare la siguranța Rusiei, potrivit Mediafax.

„Amplasarea tuturor acestor instalaţii militare creează o configuraţie complet nouă a forţelor în apropierea frontierelor noastre, care nu doar că afectează siguranţa regională, ci şi periclitează şi ameninţă Federaţia Rusă. Forţele NATO au fost mobilizate în zone în care nu au mai fost niciodată şi în care nu ar fi trebuit să fie niciodată", a adăugat diplomatul rus, citat de ediţia italiană a agenţiei Sputnik.

Totodată, el a mai precizat că se pot observa semnalele începerii unei „curse a înarmării”.

„Astăzi, observăm toate semnele începerii unei curse a înarmării. În pofida asigurărilor că aceste capacităţi nu sunt provocări, ci reacţii defensive la modificarea sistemului de securitate, practicile ţărilor NATO privind construcţii militare evidenţiază cu totul altceva", a mai precizat Aleksandr Gruşko, la o conferinţă de securitate, potrivit ediţiei în limba engleză a agenţiei Sputnik.

Rusia a avertizat în mai multe rânduri că este „extrem de preocupată" de instalarea sistemelor antibalistice NATO în România şi Polonia, afirmând că sunt interzise prin Tratatul privind Forţele nucleare intermediare (INF) şi semnalând că va lua măsuri pentru a se apăra.

Rusia intensifică prezenţa militară ca reacţie la acţiuni NATO în Europa, inclusiv în România  Armata rusă va suplimenta prezenţa militară la frontiera vestică, a anunţat acum câteva zile ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, precizând că aceasta este o reacţie la activităţile NATO în ţări central şi est-europene, inclusiv în România.

„Situaţia la frontierele din vestul Rusiei tinde să se deterioreze. Acest lucru este cauzat de intensificarea activităţilor militare NATO în ţări est-europene. Alianţa Nord-Atlantică suplimentează prezenţa în ţările baltice, unde se extinde infrastructura portuară, aeroportuară şi unde sunt construite noi baze militare", a declarat Serghei Şoigu pe 21 iunie.

 Alianţa Nord-Atlantică a aprobat, în iulie 2016, un plan de consolidare a prezenţei militare în Europa de Est, prin desfăşurarea a mii de militari în Polonia şi în ţările baltice. O structură multinaţională NATO ar urma să fie staţionată în România. În plus, Alianţa a preluat controlul asupra sistemului antirachetă, care include nave americane dotate cu sisteme antibalistice în largul Spaniei, un radar în Turcia şi elementele de interceptare din România.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă