8.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialPoliticienii britanici ne jignesc din nou: Nu este nevoie de români care...

Politicienii britanici ne jignesc din nou: Nu este nevoie de români care culeg fructe

Marea Britanie va reforma sistemul în domeniul imigraţiei după Brexit, afirmă un politician conservator britanic, lordul Nigel Lawson. El a spus că afacerile financiare trebuie stimulate să rămână pe teritoriul britanic, explicând însă că nu este nevoie de "români care culeg fructe", arată Mediafax.

"Vor exista anumite modificări în domeniul imigraţiei, dar ceea ce nu avem nevoie sunt oameni de genul românilor care culeg fructe. Nu este vorba de oamenii cu înalte calificări doriţi de City (districtul financiar al Londrei -n.red.) – aceştia vor fi bineveniţi mereu", a afirmat, potrivit cotidianului The Independent, lordul Nigel Lawson – un membru marcant al Partidului Conservator şi fost ministru britanic al Finanţelor – în cursul unei dezbateri pe teme ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Lordul Lawson a făcut aceste afirmaţii ca răspuns la preocupările formulate de Jes Staley, directorul general al companiei pentru servicii financiare şi bancare Barclays, care a argumentat că politicile în domeniul imigraţiei sunt o temă mai importantă pentru industria britanică decât drepturile companiilor la activităţi comunitare – în virtutea cărora firmele britanice au acum acces pe piaţa Uniunii Europene.

Liderul Partidului Liberal-Democrat britanic, Tim Farron, a catalogat drept "rasiste" declaraţiile lordului Lawson. 

"Nu doar că aceste comentarii au accente rasiste, dar nu se înţelege necesitatea forţei de lucru slab calificată şi înalt calificată în ţară – cu sectoare precum cel medical, educaţional, construcţiilor şi agriculturii dependente de imigranţii care vin în Marea Britanie, plătesc impozite şi muncesc mult", a declarat Farron, citat de agenţia Press Association.

Cele mai citite

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă