Tribunalul Administrativ din Sofia a decis marți extrădarea în Franța a cumnatului unuia dintre militanții islamiști care au atacat redacția revistei satirice Charlie Hebdo anul trecut la Paris, relatează Reuters, preluată de Agerpres.
Mourad Hamyd, un francez în vârstă de 20 de ani și cumnat al lui Cherif Kouachi — unul dintre autorii atacului, — a fost reținut în Bulgaria luna trecută după ce un tribunal din Paris a emis un mandat european de arestare pe numele acestuia. El este suspectat că ar fi intenționat să se alăture grupării jihadiste Stat Islamic.
‘Instanța a decis să îl predea pe Hamyd autorităților competente din Franța’, a precizat tribunalul din Sofia într-un comunicat.
În timpul unei ședințe de judecată săptămâna trecută, Hamyd a negat acuzațiile și a afirmat că vrea să fie extrădat imediat în Franța, deplângând modul în care a fost tratat în custodia autorităților bulgare. Procurorii au negat acuzațiile și au afirmat că Hamyd a fost tratat la fel ca oricare alt deținut.
Hamyd a sosit singur cu trenul în Bulgaria din Serbia pe 26 iulie, declarând că se află în vacanță. El a fost reținut două zile mai târziu, după ce a fost întors la granița cu Turcia din cauza unei interdicții de intrare de cinci ani în această țară.
În ianuarie 2015, Mourad Hamyd a fost reținut timp de 48 de ore în Franța după atentatul de la redacția Charlie Hebdo soldat cu 12 morți, dar apoi a fost eliberat fără a i se aduce nicio acuzație.