19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialCorriere della Sera: Camus, ucis de KGB?

Corriere della Sera: Camus, ucis de KGB?

Într-un articol consacrat morţii lui Albert Camus, cotidianul italian Corriere della Sera dezvăluie circumstanţele în care Premiul Nobel al Literaturii franceze şi-a găsit sfârşitul în urmă cu 50 de ani. Se dezvăluie o lichidare comandată de Moscova, deranjată de acuzele scriitorului după invazia de la Budapesta, un asasinat peste care planează umbra KGB.

O jumătate de secol istoria a păstrat versiunea oficială a morţii lui Camus. La 4 ianuarie 1960, în timpul unei călătorii cu maşina de pe Riviera spre Paris, Facel Vega 355 condusă de prietenul şi editorul său, Michel Gallimard, Camus aflându-se alături, s-a izbit de un platan aflat pe marginea şoselei naţionale. Scriitorul a murit pe loc, iar Michel Gallimard câteva zile mai târziu. Cazul acestui accident inexplicabil şi fatal părea că va rămâne în arhivele franceze.

O întâlnire a universitarului italian Giovanni Catelli cu Maria Zabranova, văduva lui Jan Zabrana, scriitor ceh, dar şi un faimos traducător din limba rusă, a schimbat totul. Cei doi au vorbit despre jurnalul publicat postum al lui Jan, „Toată viaţa” şi au remarcat că faţă de ediţia originală, din versiunile prescurtate publicate în Franţa şi Italia lipsea o mărturie esenţială  privind cazul Camus. Zabrano relatase o întrevedere cu un cunoscut rus cu legături în KGB, potrivit căruia, accidentul din 1960 în care Camus şi-a pierdut viaţa fusese organizat de spionajul sovietic.

I s-a „aranjat” un pneu al maşinii încât totul să pară un accident. Ordinul ar fi fost dat de ministrul Şepilov ca „recompensă” pentru articolul lui Camus publicat în „Franc-Tireur” în martie 1957, în care scriitorul reluase tema discursului antisovietic pe care îl ţinuse cu trei zile înainte la Sala Wagram din Paris şi care avusese un impact enorm. Denunţând invazia Budapestei de către tancurile armatei sovietice, Camus s-a referit la  „masacrele ordonate de Şepilov”. 

>>Moscova, iritată de susţinerea publică de către Camus a lui Boris Pasternak, autorul celebrului „Doctor Jivago”, act perceput ca o sfidare de către partidul comunist sovietic, a dat ordinul de eliminare.

Cele mai citite

O țară din Asia face o ofertă mai bună decât țările UE. Coreea de Sud vrea să producă mașini blindate în România

Coreea de Sud, unul dintre aliații Statelor Unite, vrea să-și dezvolte o relație economică și militară specială cu România, oferindu-se să producă, în România,...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Cum alegi salopeta de lucru potrivită

Alegerea unei salopete de lucru adecvate este esențială pentru confortul, siguranța și eficiența la locul de muncă. Această piesă de îmbrăcăminte, care inițial a...
Ultima oră
Pe aceeași temă